Cosmonauţii ruşi fac experimente cu ardei la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale
În condiţii de imponderabilitate, ei vor efectua în total 53 de experimente „Programul rusesc de efectuare a cercetărilor la bordul ISS cuprinde, în total, în jur de 53 de experimente, care sunt axate pe şase domenii prioritare. Unele vor fi preluate şi continuate de la misiunile anterioare, în timp ca altele vor fi efectuate pentru prima dată şi aşteptăm cu nerăbdare realizarea lor”, a declarat presei şeful noului echipaj, care a plecat în misiune la bordul ISS, decolând la bordul navetei spaţiale Soiuz MS-02, Serghei Rîjikov. Cosmonautul Andrei Borisenko a adăugat că cele mai importante din punct de vedere al ‘încărcăturii emoţionale’ sunt două experimente: „Primul este cel de plantare a ardeilor, în condiţii de imponderabilitate, în sera „Lada”, la bordul ISS, iar cel de-al doilea are legătură cu algoritmii de dirijare a roboţilor de tipul celor care pot explora Luna, plasaţi la suprafaţa mai multor planete, fiind dirijaţi de la bordul staţiei spaţiale.
Lansarea navetei spaţiale ruse Soiuz MS-02, a doua navă din noua serie cu echipaj la bord, care transportă membrii unei noi misiuni spaţiale de lungă durată către ISS, a avut loc pe 19 octombrie. Lansarea a avut loc la ora 11:05, ora Moscovei, de pe platforma de lansare № 31 a Cosmodromului Baikonur. Acostarea navei Soiuz MS-02 cu ISS va avea loc conform unei scheme prevăzută cu o durată de două zile. Potrivit unor informaţii preliminare, joncţiunea este programată pentru vineri, la ora 12:59, ora Moscovei. Din componenţa noului echipaj al ISS fac parte cosmonauţii Roskosmos, Serghei Rîjikov şi Andrei Borisenko, precum şi astronautul NASA, Robert Shane Kimbrough. Ei au plecat la bordul ISS în cea de-a 49-a misiune spaţială pentru a-i înlocui pe cosmonautul rus Anatoli Ivanişin, pe astronautul nipon Takuya Onishi şi pe astronauta americană Kathleen Rubins, urmând ca apoi să predea misiunea lor celei de-a 50-a şi 51-a misiune din care vor face parte cosmonautul rus Oleg Noviţkii, francezul Thomas Pesquet şi Peggy Whitson.
Sursa: Rador
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: