Eul nostru are, într-adevăr, propriul suflet?
Cu toate că, în viziunea filosofilor, sufletul nu este un element favorabil, unii cercetători au fondat teoria conform căreia sufletul se extinde pe lângă aria fizică şi că acesta supravieţuieşte şi după moartea individului. Cu toate acestea, ei au păreri contrare în ceea ce priveşte acest concept, unii dintre ei considerând că sufletul reprezintă un factor crucial în identitatea personală, pe când alţii consideră că este un model al stocării informaţiilor, iar a treia teorie afirmă că sufletul este, de fapt, o unire existenţială a stagiilor succesive ale creierului de-a lungul vieţii unei persoane.
Profesorul de religie de la Universitatea Oxford, Richard Swinburne, îşi susţine ideile în favoarea existenţei sufletului cu o puternică hotărâre. Motivaţia sa începe după cum urmează: „Dacă vrei să redai întreaga istorie a lumii, trebuie să menţionezi obiectele din această lume, ce substanţe au şi ce proprietăţi au avut de-a lungul timpului. Bineînţeles că vor fi incluse toate obiectele fizice, masele, scaunele, planetele şi atomii, dar, bineînţeles, nu va putea fi spusă întreaga poveste. Dacă nu vorbeşti despre suflet ca un motor al acestei lumi, nu vei putea spune povestea. ” Pentru că există o diferenţă clară între persoane, Swinburne este de părere că sufletul face diferenţa între aceştia şi afirmă că sufletului constituie o identitate personală.
În ceea ce priveşte legătura dintre trup şi suflet, acesta are o părere ambivalentă. Susţine că sufletul poate funcţiona de unul singur, dar, la fel de bine, poate că funcţionează doar în legătură cu trupul.
Fizicianul şi preotul anglican John Polkinghorne are convingeri asemănătoare şi, în vederea discutării acestui aspect, acesta porneşte de la următoarea întrebare: Putem considera credibilă ideea unui nou destin după moarte? Acesta are două variante de răspuns, şi anume: Continuitatea, în momentul în care persoana decedată începe o nouă viaţă , şi discontinuitatea, care susţine că viaţa de apoi este veşnică.
Filosoful John Leslie, profesor emerit la Universitatea Guelph din Canada, este de părere că în procesul de susţinere a ideii importanţei sufletului trebuie să existe o raportare la unitatea existenţială şi o asemuieşte, spre exemplu, cu o experienţă conştientă ce apare în momentul în care privim o operă de artă. Însă, cum poate fi obţinută această unitate existenţială? Acesta compară creierul cu un computer cuantic, motivând că în creier există o unitate a existenţei precum cea din computerele cuantice, dar nu şi din computele digitale.
Sursa: Live Science
Mai puteţi citi şi:
Au oamenii suflet? Iată care este răspunsul ştiinţei
Descoperire fascinantă: ce cred copiii despre moarte, suflet şi nemurire?