Afecţiunea stranie care îi face pe oameni să creadă că au murit. ,,Eram convinsă că am murit în timpul acelui zbor”

23 10. 2016, 09:15

În 1882, neurologul francez Jules Cotard descria apariţia unui nou sindrom în care pacienţii considerau că nu ar fi existat, în ciuda dovezilor contrare acestei afirmaţii.

Nu este vorba despre clişeul crizei existenţale pe care majoritatea îl experimentează într-un anumit moment al vieţii. Pacienţii cu sindromul Cotard consideră că nu există sau că sunt morţi. Cunoscută şi ca iluzia Cotard, afecţiunea este atât de rară încât nu există estimări ale numărului de persoane afectate.

Esme Weijung Wang a dezvoltat afecţiunea brusc în 2013. Printre primele semne se numără inconsecvenţa şi pierderea contactului cu realitatea. După mai multe investigaţii simptomele sale au avansat, iar în timpul unui zbor spre San Francisco, Wang şi-a pierdut cunoştinţa de mai multe ori în decursul unei ore. 

Wang era sigură că a murit în timpul zborului, după acesta ea trăind într-o branşă dintre viaţă şi moarte, care i-ar fi provocat pierderea memoriei. ,,Eram convinsă că am murit în timpul acelui zbor, că eram în viaţa de apoi şi nu am realizat acest lucru până atunci,” a declarat Wang. ,,Acestea a fost doar începutul a ceea ce eu eram convinsă că este moartea. Nu eram supărată din această cauză, deoarece credeam că pot face din nou anumite lucruri din viaţa mea pentru a le face mai bine,” adaugă femeia.

Simptomele precum anxietatea şi pierderea cunoştinţei sunt comune în cazul persoanelor afectate de sindromul Cotard, însă iluziile sunt diferite în funcţie de pacient.

Într-o carte din 1996, capitolul ., Un mix între viaţă şi moarte:  Studiu de Caz al iluziei Cotard”, boala era explicată astfel: ,,Simptomele pacientului au apărut în contextul unui sentiment general al irealităţii şi al morţii. În ianuarie 1990, după ce a fost externat din spitalul din Edinburgh, mama sa l-a dus în Africa de Sud.

Băiatul era convins că a fost dus în iad şi că a murit de septicemie sau din cauza unei supradoze. Acesta credea că a împrumutat spritul mamei sale pentru a-i arăta Iadul”.

Deşi au fost câteva cazuri documentate despre persoanele cu afecţiunea Cotard, neurologii şi psihologii ştiu foarte puţine detalii despre afecţiune. Conform unui studiu de caz din 2013, persoanele afectate de sindrom aveau o activitate mai scăzută în zona creierului care este asociată  conştientizării.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Experţii au descoperit cauza sindromului oboselii cronice
 
70 % dintre oameni suferă de Sindromul Impostorului. În ce constă el
 
Dai din picioare atunci când stai aşezat sau dormi? Ce este sindromul picioarelor neliniştite? VIDEO
 
Ce este sindromul burnout şi cum ştim că ne afectează