Cercetătorii sunt mult mai aproape de descoperirea energiei pure. Recordul mondial pentru obţinerea fuziunii nucleare a fost doborât
Noul record a fost obţinut la 2.05 atmosfere, cu 15% mai mult decât recordul precedent de 1,77 de atmosfere. Amblele recorduri au fost obţinute de reactorul personalizat al MIT, numit Alcator C-Mod. Descoperirea le oferă cercetătorilor mai multe dovezi despre modul în care pot dezvolta noi tehnologii mult mai viabile din punct de vedere economic.
,,Realizarea este remarcabilă, aceasta dovedeşte succesul programului Alcator C-Mod al MIT,” a declarat fizicianul Dale Meade, din cadrul Priceton Plasma Physics Laboratory, care nu a fost implicat în studiu.
,,Recordul realizat de presiunea plasmatică validează încercarea de realizare din câmpul magnetic în energie de fuziune,” a adăugat el. Pentru a atinge cele 2,05 atmosfere, cercetătorii de la MIT au aprins reactorul la 35 de milioane de grade Celsius (de două ori mai fierbinte decât miezul Soarelui). Aşadar, plasma a produs 300 de trilioane de reacţii pe secundă, timp de două secunde.
Cele trei variabile, temperatura, presiunea şi durabilitatea în timp acţionează ca un compromis pentru recodurile anterioare ale echipelor din întreaga lume. De exemplu, în timp ce reactorul Alcator C-Mod este cel mai bun în ceea ce priveşte presiunea, alte reacţii au fost mai încinse sau au avut o durată mai mare în timp.
Presiunea plasmatică este crucială pentru producerea energiei la nivel global, acesta fiind unul dintre motivele pentru care experţii de la MIT sunt atât de încântaţi de rezultat. Aceştia consideră că nivelul presiunii reprezintă ,,două treimi” din producerea reacţiilor de fuziune nucleară.
Cercetătorii consideră că fuziunea nucleară oferă o sursă de energie nelimitată, sigură şi curată. În perspectivă, cercetătorii încearcă să reproducă fenomenele de pe Soare aici pe Pământ, prin încălzirea unor mici elemente de materie la câteva milioane de grade Celsius.
Prin izolarea plasmei de alte materii cu ajutorul unui magnet foarte puternic se poate obţine o sursă de energie, una care ar putea înlocui combustibilii nucleari şi fosili.
Spre deosebire de reacţia de fisiune nucleară care alimentează centralele nucleară în prezent, fuziunea nucleară nu crează deşeuri radioactive, de asemenea nu există şansa unui colaps.
Maşinăriile din ziua de astăzi utilizează mai multă energie decât pot crea din cauza tempraturii foarte puternice de care este nevoie, însă progresele nu întârzie să apară, după cum arată cei de la MIT.
Din păcate, misiunea reactorului Alcator C-Mod se află la sfârşit, reactorul funcţionând continuu în ultimi 23 de ani.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: