Cercetătorii au creat în laborator PRIMA INIMĂ care bate
În Europa, aproximativ 3. 600 de oameni se află pe listele de aşteptare pentru a primi un transplant de cord. Chiar dacă vor exista oameni suficient de norocoşi care să primească transplantul există riscul ca organismul să respingă noua inimă. Pentru a combate deficitul de organe şi pentru a elimina şansele ca organismul pacientului să respingă organul, cercetătorii încearcă să creeze organe sintetice cu ajutorul celulelor pacientului.
O echipă de cercetători din cadrul Spitalului General Massachusetts şi din cadrul Colegiului Medical Harvard au reuşit să utilizeze celule din pielea adultului pentru a crea ţesut cardiac uman funcţional, conform studiului publicat în revista Circulation Research.
Cercetătorii doresc să realizeze inimi funcţionale din ţesutul pacientului, însă sunt necesare mai multe cercetări. Organele au o construcţie particulară, este mult mai simplu să le creeze în laborator, utilizând un şablon.
În lucrările anterioare, cercetătorii au creat o tehnică prin care cu ajutorul unei soluţii din detergent au reuşit să elimine celulele care ar fi activat sistemul imunitar. Experimentul a fost realizat pe inimi de şoarece, dar pentru studiul actual cercetătorii au utilizat o inimă umană reală. Aceştia au reuşit să elimine celulele de la 73 de inimi donate care au fost clasate ca organe netrasplantibile. În următoarea etapă cercetătorii au utilizat piele umană pe care au trasformat-o în celule stem pluripotente, apoi le-au transformat în două tipuri diferite de celule cardiace.
După ce experţii au fost siguri că restul matricei este destul de rezistentă pentru a susţine noile celule, aceştia au plasat celulele induse. Timp de două săptămâni aceştia au infuzat inima cu o soluţie nutritivă care i-a permis să crească precum inima din corpul uman. După cele două săptămâni, inima conţinea ţesut bine structurat care arăta similar cu inimile premature, atunci când experţii i-au dat un şoc de electricitate, inima a început să bată.
Deşi nu este prima dată când cercetătorii au realizat ţesut cardiac în laborator este cea mai apropiată cercetare de rezultatul final: realizarea unei inimi complet funcţionale în laborator.
Sursa: Popular Science
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: