Home » D:News » Specialiştii recomandă pastilele de prevenire a cancerului de sân

Specialiştii recomandă pastilele de prevenire a cancerului de sân

Specialiştii recomandă pastilele de prevenire a cancerului de sân
Publicat: 29.03.2011
În Marea Britanie, 46.000 de femei primesc anual diagnosticul de cancer de sân. Potrivit unui grup internaţional de experţi, femeile diagnosticate cu risc de a dezvolta cancer la sân ar putea primi medicamente de prevenire. Două dintre acestea ar putea fi tamoxifenul şi raloxifenul, medicamente ce au fost deja aprobate în Statele Unite pentru prevenirea cancerului la sân.

Aceştia susţin că medicamente precum tamoxifenul pot reduce
dezvoltarea cancerului la sân, deşi acesta este asociat cu un risc
sporit de cancer de uter, cheaguri de sânge şi accidente vasculare
cerebrale.

Cei ce susţin prescrierea de medicamente preventive aduc drept
exemplu pacienţii ce riscă boli de inimă, ce beneficiază de o
politică similară, prescripţia de statine.

Proseforul Jack Cuzick susţine că cele două medicamente aprobate
deja în Statele Unite, ar trebui aprobate şi în Marea Britanie,
dovezile efectelor lor fiind impresionante.

Luând în calcul riscurile, cercetătorii susţin prescrierea
pastilelor de prevenire femeilor care prezintă un risc mai mare de
4% de a dezvolta cancer de sân în următorii 10 ani.

Dacă în cazul bolilor de inimă, presiunea arterială şi colesterolul
au fost descoperiţi ca factori ce determină apariţia afecţiunilor,
în cazul cancerului la sân nu sunt cunoscute încă elementele care
ar putea indica riscul de dezvoltare a bolii.

Un factor care ar putea indica dezvoltarea cancerului la sân ar
putea fi densitatea sânului. Femeile a căror sâni prezintă sunt
formaţi din ţesut dens în proporţie mai mare de 75% prezintă un
risc de 4 ori mai mare de a dezvolta cancer mamar în comparaţie cu
pacienţii ce au sânii formaţi în bună parte din ţesut
non-dens.

Profesorul Cuzick susţine că tamoxifenul ajută la scăderea
densităţii ţesutului mamar. Dacă cercetările de lungă durată vor
confirma că reducerea densităţii ţesutului mamar reduce riscul de
cancer m, acesta ar putea fi un pas important în descoperirea
pacienţilor ce riscă dezvoltarea acestui tip de cancer şi ar
permite ca femeile expuse să primească tratament preventiv.

„A putea prezice cu acurateţe riscul de dezvoltare a cancerului
mamar şi a avea garanţia că aceste medicamente preventive
funcţionează constituie un pas crucial în asigurarea că femeile cu
un risc mare de a dezvolta cancer vor obţine tratamentul adecvat”,
susţine doctorul Lesley Walker, de la Institutul de Cercetare a
Cancerului din Marea Britanie.

Sursa: BBC
News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„O zi din viața unui om al viitorului”: Câte dintre profețiile unui om de știință din 1925 s-au adeverit?
„O zi din viața unui om al viitorului”: Câte dintre profețiile unui om de știință din 1925 s-au adeverit?
Studiu: Dieta mediteraneană poate îmbunătăți memoria prin modificarea bacteriilor intestinale
Studiu: Dieta mediteraneană poate îmbunătăți memoria prin modificarea bacteriilor intestinale
De ce racheta Starship a lui Elon Musk depășește NASA în cursa spațială
De ce racheta Starship a lui Elon Musk depășește NASA în cursa spațială
Fisticul câștigă tot mai mult teren în rândul iubitorilor de nuci
Fisticul câștigă tot mai mult teren în rândul iubitorilor de nuci
Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni
Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni
Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută
Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută
Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani
Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani
Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur
Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american ...
Un ton roșu de 276 kg s-a vândut cu peste 1,3 milioane de dolari la Tokyo
Un ton roșu de 276 kg s-a vândut cu peste 1,3 milioane de dolari la Tokyo
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții pentru o viață mai bună
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții pentru o viață mai bună
Care va fi cea mai importantă tendință în turism pentru 2025?
Care va fi cea mai importantă tendință în turism pentru 2025?
O industrie de miliarde de dolari prinde contur în România
O industrie de miliarde de dolari prinde contur în România
A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog Millionaire
A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog ...
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
HOROSCOPUL ANULUI 2025. Celebra MINERVA a citit în stele: „Viețile noastre se întorc cu 180°”
HOROSCOPUL ANULUI 2025. Celebra MINERVA a citit în stele: „Viețile noastre se întorc cu 180°”
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Câte minute de exerciții aerobice trebuie să facem pe săptămână pentru a slăbi cu adevărat?
Câte minute de exerciții aerobice trebuie să facem pe săptămână pentru a slăbi cu adevărat?