Home » Știință » PREMIERĂ MEDICALĂ. Primul transplant de uter de la un donator viu a fost realizat cu succes

PREMIERĂ MEDICALĂ. Primul transplant de uter de la un donator viu a fost realizat cu succes

PREMIERĂ MEDICALĂ. Primul transplant de uter de la un donator viu a fost realizat cu succes
Publicat: 07.10.2016
Un spital din Texas a reuşit să realizeze transplantul a patru utere de la donatori vii. Este pentru prima dată când procedura a fost utilizată în Statele Unite ale Americii prin intermediul donatorilor vii.

În februarie, a fost realizat primul transplant de uter, utilizând un donator decedat., însă a eşuat din cauza unei infecţii fungice. Până acum, trei utere au fost îndepărtate din cauza circulaţiei sanguine deficitare. 

Echipa de chirurgie s-a declarat ,,optimistă”, uterul transplantat la cea de-a patra femeie pare funcţional.  ,,Aşa avansăm, învăţând din greşeli,” a declarat principalul chirurg Giuliano Testa. 

,,Nu îmi este ruşine că voi fi cunoscut ca omul ce a realizat patru transplanturi, dintre care trei au eşuat,” a adăugat el. Toate cele patru femei care au realizat intervenţia sufereau de o condiţie rară, numită sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser, ceea ce înseamnă că s-au născut fără uter. 

Pentru femeile care s-au născut fără uter sau acesta s-a degradat în urma afecţiunilor, implantul unui uter sănătos le poate oferi şansa de a rămâne gravide.

Însă procedura este încă în stadiul experimental, rata eşecului fiind mare. Astfel, va fi nevoie de mai mulţi cercetători care să realizeze teste. Chiar dacă operaţia va deveni disponibilă, costurile acesteia vor fi mari.

Iată cum funcţionează procedura

În primul rând, chirurgul prelevează uterul şi o parte a vaginului de la donator, în acest caz unul viu.

Apoi este transferat într-un recipient, unde chirurgul îl ataşează către rezerva de sânge. Apoi transplantul este atşat de-a lungul vaginului şi al pelvisului, însă nu este necesară ataşarea nervilor.

Dacă intervenţia va avea succes, la 6-12 luni de la operaţie pacienta poate avea copii. Însă, deoarece uterul nu este conectat la ovare, pacienta va necesita fertilizare in vitro.

Deoarece uterul va fi fragil, femeia va trebui să nască prin cezariană

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rinocerii antici trăiau în turme uriașe în urmă cu 12 milioane de ani
Rinocerii antici trăiau în turme uriașe în urmă cu 12 milioane de ani
Fenomenul La Niña, declarat „mort” după doar câteva luni. Ce s-a întâmplat de fapt?
Fenomenul La Niña, declarat „mort” după doar câteva luni. Ce s-a întâmplat de fapt?
Un tezaur din argint al dacilor a fost găsit de arheologi amatori în comuna Breaza din Mureș
Un tezaur din argint al dacilor a fost găsit de arheologi amatori în comuna Breaza din Mureș
Isis, zeița maternității, magiei și a fertilității
Isis, zeița maternității, magiei și a fertilității
Mata Hari, cea mai seducătoare spioană. „Sunt pregătită”, a spus ea în fața plutonului de execuție
Mata Hari, cea mai seducătoare spioană. „Sunt pregătită”, a spus ea în fața plutonului de execuție
Toți cercetătorii sunt de acord că rasa este o invenție umană, nu o realitate biologică
Toți cercetătorii sunt de acord că rasa este o invenție umană, nu o realitate biologică
Test de cultură generală. Cine a fost primul miliardar din lume?
Test de cultură generală. Cine a fost primul miliardar din lume?
O echipă de cercetători ar fi rezolvat unul dintre marile mistere ale astronomiei
O echipă de cercetători ar fi rezolvat unul dintre marile mistere ale astronomiei
Vaccin „revoluționar” pentru pacienții cu melanom cutanat avansat
Vaccin „revoluționar” pentru pacienții cu melanom cutanat avansat
Primul pas spre sanctificarea lui Antoni Gaudi, „arhitectul lui Dumnezeu”
Primul pas spre sanctificarea lui Antoni Gaudi, „arhitectul lui Dumnezeu”
Doi turiști s-au înecat în apropierea Marii Bariere de Corali
Doi turiști s-au înecat în apropierea Marii Bariere de Corali
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Care este metoda contraceptivă preferată de tinerii din România?
Care este metoda contraceptivă preferată de tinerii din România?
Mișcarea Chinei în războiul comercial cu SUA
Mișcarea Chinei în războiul comercial cu SUA
Vitamina care are un efect protector pentru creier și se găsește în legumele cu frunze verzi
Vitamina care are un efect protector pentru creier și se găsește în legumele cu frunze verzi
Ce obicei al clienților îi enervează cel mai tare pe angajații McDonald’s?
Ce obicei al clienților îi enervează cel mai tare pe angajații McDonald’s?
Manevre diplomatice în vremuri de război. Cine a fost primul-ministru român care știa ce se discuta în Ministerul de Externe francez
Manevre diplomatice în vremuri de război. Cine a fost primul-ministru român care știa ce se discuta în Ministerul de ...
Prima dată în istoria zborului spațial când un echipaj doar din femei ajunge pe orbita Pământului
Prima dată în istoria zborului spațial când un echipaj doar din femei ajunge pe orbita Pământului