Marte ar fi putut susţine viaţa extraterestră. O nouă imagine publicată de Agenţia Spaţială Europeană prezintă locul care ar fi găzduit viaţa

30 09. 2016, 09:00

Zona fotografiată are peste 5.309 metri pătraţi şi este înconjurată de valea Mawrth Vallis, unde apele antice au structurat formele de pe suprafaţă care pot fi observate şi astăzi. Cercetătorii consideră că în această vale ar fi existat viaţă acum 3,6 miliarde de ani.

Valea Mawrth Vallis are o lungime de 600 de kilometri, adâncimea sa fiind de aproape un kilometru. Cu mult timp în urmă, cantităţi uriaşe de apă treceau prin zonă. Valea este amplasată între partea sudică deluroasă şi partea nordică de câmpie, conform ESA. 

Structurile cu tonuri mai deschise de culoare sunt realizate din minerale argiloase, fapt ce indică prezenţa apei lichide. Conform agenţiei spaţiale, rămăşiţele de cenuşă vulcanică sub forma unei roci negre pot proteja microbii antici din argilă. Pentru a crea această imagine, cercetătorii au combinat nouă imagini realizate de camera de înaltă rezoluţie a sondei Express.

Nava a orbitat planeta Roşie din 2003, iar valea Mawrth Vallis a fost un punct de interes important. Mai devreme, în această lună, a fost dezvăluit faptul că Marte a fost acoperit de o reţea de lacuri şi râuri cu un miliard de ani mai devreme decât au crezut cercetătorii, fapt  ce implică posibilitatea ca Marte să poată susţine viaţa. ,,Am descoperit văi care ar fi transportant apa către bazinele lacurilor,” a declarat Sharon Wilson, din cadrul Institutlui Smithsonian, Washington.

Wilson, împreună cu echipa sa, au ajut la aceste concluzii prin intermediul dovezilor descoperite în nordul plantei, regiunea Arabia Terra.

,,Unul dintre lacurile din regiune poate fi comparat ca volum cu lacul Tahoe din California-Nevada,” a declarat Wilson.

Sursa: Mail Online

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Dispariţia oamenilor de pe Pământ este inevitabilă, crede o personalitate contemporană. Ce soluţie propune pentru salvarea omenirii?
 
Cel mai îndrăzneţ proiect de colonizare a spaţiului: am putea „însămânţa” cu oameni alte planete?
 
Primii oameni vor pleca spre Marte peste doar 11 ani, unde vor înfiinţa o colonie! (VIDEO)
 
Marte, prima „staţie” în drumul spre viitor