Home » Știință » Incursiune inedită pe Marte, în cadrul Bucharest Science Festival – VIDEO

Incursiune inedită pe Marte, în cadrul Bucharest Science Festival – VIDEO

Publicat: 27.09.2016
Aflat la a patra ediţie, Bucharest Science Festival (BSF) doreşte să provoace imaginaţia atât a copiilor, cât şi pe cea a adulţilor. De asemenea, prin intermediul festivalului, directorul proiectului doreşte să atragă atenţia asupra problemelor din sistemul de învăţământ actual.

Festivalul se va desfăşura în perioada 28 septembrie-2 octombrie în Bucureşti şi în alte două oraşe ale ţării, Râşnov şi Adjud.

Tema de anul acesta a festivalului va fi colonizarea planetei Marte, precum şi provocările aferente acestui demers. În cadrul festivalului vor avea loc  o serie de expoziţii, seminarii şi tururi ghidate pe teme ştiinţifice. De asemenea, tinerii participanţi sunt încurajaţi să vină alături de părinţi la demonstraţiile de experimente ştiinţifice în cadrul cărora pot participa activ.

Subiectul festivalului a fost ales în urma rezultatelor studiilor ce au reflectat faptul că românii nu deţin încă informaţiile necesare despre planeta Marte şi posibilităţile sale de a susţine viaţa, afirmă Alexandru Toma Pătraşcu, directorul BSF. De asemenea, studiile realizate de Asociaţia Specular-Umanistă din România (A.S.U.R.) au dovedit că o mare parte dintre români (53%) consideră că horoscopul are baze ştiinţifice, iar 1 din 10 dintre români consideră că Pământul este plat.

Tema colonizării planetei Roşii reflectă avansul pe care descoperirile ştiinţifice l-au obţinut, de la descoperirea apei pe Marte până la urmele de metan din atmosfera marţiană, descoperite în 2003, acestea ar putea indica prezenţa vieţii pe planetă. În cadrul evenimentelor va fi construită macheta unei baze spaţiale sferice cu un diametru de doi metri.

În cadrul conferinţei de presă, directorul BSF 2016, Alexandru Toma Pătraşcu, a atras atenţia asupra lipsei de laboratoare din instituţiile de învăţământ, dar şi lipsa activităţilor practice care, după cum afirmă acesta. ,,îi poate face pe elevi să gândească, să-şi pună întrebări şi să iasă de pe calea bătătorită”.  În acest context, în cadrul conferinţei de deschidere a avut loc şi un experiment ştiinţific, pe care îl puteţi vedea mai sus.

Printre experţii ce vor lua parte la festival se numără invitaţi din străinătate Dr. Markus Landgraf (Agenţia Spaţială Europeană), precum şi Dr. Cătălina Curcean (Laboratori Nazionali di Fresccati dell’INFN-Italia), ce vor ţine prelegeri în cadrul conferinţelor.

În cadrul Bucharest Science Festival vor avea loc aproximativ 100 de evenimente, printre care Kids’ Lab, unde copiii vor putea efectua ei înşişi experimente, în condiţii de siguranţă.

În contextul festivalului, directorul împreună cu alţi opt membri ai comunităţii ştiinţifice au trimis către premierul Dacian Cioloş o scrisoare deschisă prin intermediul căreia cer respectarea articolului 358 din Constituţie. Acestea prevede înfiinţarea Muzeului Naţional al Ştiinţei. Bucharest Science Festival se află sub înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Programul festivalului îl găsiţi aici!

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
„Execuție în stil mafiot” la Roma. Cine sunt victimele?
„Execuție în stil mafiot” la Roma. Cine sunt victimele?
235 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naţiuni
235 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naţiuni
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața
Papa Francisc le-a mulțumit medicilor care i-au salvat viața
OpenAI a lansat un model de Inteligență Artificială care „gândește în imagini”
OpenAI a lansat un model de Inteligență Artificială care „gândește în imagini”
Consolele PlayStation 5 vor fi mai scumpe din cauza tarifelor lui Donald Trump
Consolele PlayStation 5 vor fi mai scumpe din cauza tarifelor lui Donald Trump
Parlamentarii europeni îndeamnă Ungaria „să redevină o democrație reală”
Parlamentarii europeni îndeamnă Ungaria „să redevină o democrație reală”
Descoperire excepțională în nord-estul Chinei! Ce s-a găsit într-o fosilă veche de 125 de milioane de ani
Descoperire excepțională în nord-estul Chinei! Ce s-a găsit într-o fosilă veche de 125 de milioane de ani
„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană
„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană
Sonda spațială Lucy se pregătește pentru a doua întâlnire cu un asteroid
Sonda spațială Lucy se pregătește pentru a doua întâlnire cu un asteroid
Oamenii de știință au reușit să afle de ce un deșert uriaș devine verde
Oamenii de știință au reușit să afle de ce un deșert uriaș devine verde
Ulcior cu numele fetei lui Nefertiti, descoperit într-un oraș egiptean antic
Ulcior cu numele fetei lui Nefertiti, descoperit într-un oraș egiptean antic
C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia
C.S. Lewis, un scriitor modest, dezinteresat de succes și faimă. Autorul Cronicilor din Narnia
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe miercuri, 16 aprilie, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe miercuri, 16 aprilie, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN
J.R.R. Tolkien, autorul uneia dintre cele mai frumoase cărți de fantezie – Stăpânul Inelelor. „Nu tot ce strălucește este aur și nu toți cei care rătăcesc sunt pierduți”
J.R.R. Tolkien, autorul uneia dintre cele mai frumoase cărți de fantezie – Stăpânul Inelelor. „Nu tot ce strălucește ...
Statuile moai de pe Insula Paștelui, probabil cei mai misterioși monoliți din lume
Statuile moai de pe Insula Paștelui, probabil cei mai misterioși monoliți din lume