Home » Știință » Om versus ţigară: Nicotina provoacă fericire doar pentru că fumătorii cred în ea

Om versus ţigară: Nicotina provoacă fericire doar pentru că fumătorii cred în ea

Om versus ţigară: Nicotina provoacă fericire doar pentru că fumătorii cred în ea
Publicat: 16.09.2016
Un nou studiu publicat în revista Frontiers in Psychiatry a dezvăluit că eliberarea de dopamină în urma fumatului unei ţigări, deci senzaţia de fericire şi relaxare pe care o simte fumătorul, se realizează numai dacă acesta crede în ea, scrie site-ul popsci.com.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 24 de fumători cronici. Specialiştii le-au analizat activitatea cerebrală, cu ajutorul unui RMN, imediat după ce aceştia au fumat, scrie Mediafax.

Fiecărui fumător i s-au dat 4 ţigări, dintre care doar 2 era reale. O dată li s-a spus că ţigareta conţine nicotină, iar o dată că nu. Numai atunci când subiecţilor li s-a spus de existenţa nicotinei, aceasta a început să-şi exercite puterea asupra lor – Scanările obţinute de specialişti au arătat o activitate crescută în insula, una dintre principalele zone din creier care controlează dorinţa pentru substanţele care provoacă dependenţă, indicând că fumătorii îşi satisfăceau dependenţa doar când ştiau de nicotină.

Ţigările false nu au putut satisface subiecţii, indiferent de ce li se spunea acestora.

În mod normal, fumătorii se simt fericiţi (datorită dopaminei) atunci când simt nicotina în organism, pentru că, în sfârşit, au în mână ţigara la care râvneau cu atâta jind. Tocmai de aceea este nicotina atât de adictivă: fumătorii râvnesc la acea senzaţie de plăcere/ relaxare, atât fizic, cât şi psihologic. Dar dacă nu crezi că obţii nicotină când fumezi, satisfacţia nu vine niciodată.

Dacă simplul act de a crede sau nu interacţionează cu efectele nicotinei, ar putea exista şi alte metode de a renunţa la acest obicei, în afara medicaţiei sau a plasturilor antifumat.
.
În prezent, este dificilă găsirea unei soluţii eficiente. CDC (Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor din SUA) estimează că 70% dintre americanii care fumează vor să se lase de fumat, dar numai 6% materializează această dorinţă. Asta înseamnă, de fapt, mulţi oameni care nu găsesc soluţia eficientă pentru problema lor.

Folosind propria convingere ca o unealtă împotriva dependenţei ar putea ajuta unii fumători, dar numai dacă şi ei cred asta.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase