În urmă cu 57 de ani, omul de ştiinţă britanic Edward Gray demonstra faptul că sinapsele, regiunile de comunicare dintre neuroni, sunt de două tipuri: excitatorii şi inhibitorii. Până acum se credea că sinapsele inhibitorii sunt mult mai puţin sofisticate decât cele excitatorii, deoarece conţin mult mai puţine proteine, însă recent, cercetătorii de la Duke University, SUA, au dovedit contrariul, descoperind faptul că la nivelul unei sinapse inhibitorii există nu mai puţin de 140 de tipuri de proteine.
,,Este ca şi cum aceste proteine au fost închise în siguranţă de peste 50 de ani, iar acum credem că, prin intermediul studiului nostru, am putut deschide seiful. Înăuntrul său se află o mulţime de pietre preţioase”, susţine Scott Soderling, unul dintre coordonatorii studiului realizat de Duke University.
27 dintre proteinele identificate sunt cunoscute deja lumii ştiinţifice, prin intermediul unor cercetări care pun în evidenţă faptul că acestea au un rol în dezvoltarea unor afecţiuni precum autismul, dizabilitatea intelectuală şi epilepsia. Prin urmare, studierea mecanismului de funcţionare a sinapselor i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine aceste boli şi să creeze noi metode de tratament.
În cadrul investigaţiei coordonate de Scott Soderling, cercetătorul Akiyoshi Uezu a folosit o tehnică cunoscută sub numele de ,,BioID”. Cu ajutorul acesteia, specialistul a utilizat enzime bacteriene pentru a identifica proteine şi a le uni în mod ireversibil în organismul unui şoarece viu. Proteinele detectate au fost apoi extrase din ţesut şi descrise folosind metode speciafice de caracterizare a acestor substanţe organice.
În momentul în care primele rezultate au început să apară, oamenii de ştiinţă au fost extrem de surprinşi de numărul foarte mare de proteine pe care nimeni nu le mai identificase până atunci la nivelul sinapselor inhibitorii. Specialiştii nu au putut determina, însă, funcţiile a două dintre proteine, ,,Inhibitory Synapse 1″ (,,InSyn 1″) şi ,,Inhibitory Synapse 2″ (,,InSyn 2″), dar presupun că prima dintre ele are un rol foarte important în cadrul procesului de funcţionare a sinapselor inhibitorii deoarece determină supraexcitarea ţesutului cerebral.
Cercetătorii americani spun că la nivelul neuronilor ar mai putea fi descoperite şi alte zone în care să existe proteine neidentificate până acum, iar pentru a le detecta, specialiştii sunt dispuşi oricărui tip de colaborare. Prin intermediul viitoarelor investigaţii, experţii mai speră să afle care este rolul sinapselor inhibitorii în procesul de formare a memoriei pe termen lung.
Sursa: sciencedaily.com
Vă mai recomandăm şi: Un nou pas spre creierul artificial: sinapsa din nanotuburi de carbon!
Un cip electronic simulează funcţiile neuronilor umani
Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au cronometrat viteza cu care neuronii comunică