Ar putea exista viaţă pe Kepler-186f, cea mai asemănătoare planetă cu Pământul? Ce au descoperit oamenii de ştiinţă – VIDEO
În data de 7 martie 2009, NASA lansa în spaţiul cosmic telescopul Kepler, într-o misiune de căutare a unor planete care să poată susţine viaţă. În timp ce analizau de la sol datele obţinute cu ajutorul navei spaţiale, astronomii americani au detectat ceea ce părea a fi obiectul cosmic pe care ei îl căutau.
Noua planetă descoperită avea o dimensiune similară cu cea a Terrei. Mai mult decât atât, obiectul se afla la distanţa potrivită faţă de steaua în jurul căreia orbita, fiind plasată în aşa-numita ,,,zonă locuibilă circumstelară”. În mod concret, temperatura planetei permitea existenţa apei lichide la suprafaţă.
Pentru astronomul american Sarah Vickers, descoperirea noii planete, denumită ulterior ,,Kepler-186f”, a fost ca un vis devenit realitate. În ciuda numeroaselor similarităţi dintre planeta noastră şi noul obiect cosmic, cercetătoarea avea să afle că există, însă, şi o diferenţă foarte importantă: steaua în jurul căreia orbitează corpul ceresc are doar jumătate din dimensiunea Soarelui şi o temperatură mult mai mică decât acesta.
Rezultatele studiilor realizate asupra lui Kepler-186f i-au determinat pe unii cercetători să creadă că planeta ar putea avea o atmosferă similară cu cea a Terrei şi, prin urmare, ar putea susţine viaţă. ,,Cred că, pe această planetă, lumina ar avea culoarea roşie, oceanele ar fi portocalii, însă vegetaţia s-ar putea dezvolta foarte armonios, pentru că este expusă radiaţiilor infraroşii”, susţine Sarah Vickers.
Sursa:sciencechannel.com
Oamenii de ştiinţă merg şi mai departe şi au început să presupună că mediul lui Kepler-186f ar putea susţine organisme complexe, asemănătoare amfibienilor de pe Terra. Mai mult decât atât, există voci care susţin faptul că planeta ar putea găzdui fiinţe inteligente, precum oamenii, sau, poate, chiar superioare din punct de vedere evolutiv.
Specialiştii ne spun că, deşi viaţa ar putea exista pe Kepler-186f, va trece foarte mult timp până ca omenirea să o descopere. Până atunci, experţii iau în calcul toate ipotezele de care dispun şi continuă să îşi îmbunătăţească baza de date obţinută cu ajutorul telescopului lansat în 2009.
Sursa: sciencechannel.com
Vă mai recomandăm şi: Ascunde NASA detalii privind descoperirea a sute de exoplanete?
Descoperire revoluţionară: o planetă ce orbitează în jurul a două stele! (VIDEO)