Este posibil ca Venus să fi fost locuită vreodată? Ce au găsit cercetătorii
Până în momentul de faţă, atenţia pentru căutarea unei planete locuibile a fost îndreptată asupra lui Marte, deoarece se presupune că aceasta a avut o structură asemănătoare cu Pământul. Există, însă, voci care susţin că ar trebui să luăm în considerare şi o altă variantă, cum ar fi, de exemplu, Venus.
Într-un studiu publicat în revista Geophysical Research Letters, o echipă de cercetători americani a simulat înfăţişarea pe care se presupune că ar fi avut-o Venus, recreând modul în care suprafaţa acesteia a arătat, dar şi cantităţile de radiaţii solare care ajungeau aici. Rezultatele experimentului i-au determinat pe savanţi să ajungă la concluzia că planeta a fost locuibilă în urmă cu 2,9 miliarde de ani şi până acum 715 milioane de ani, deoarece aici exista o temperatură, dar şi suprafeţe de apă similare cu cele de pe Terra.
Cu toate acestea, nu au fost descoperite până acum dovezi care să indice prezenţa apei pe suprafaţa lui Venus, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul planetei Marte. Aici, cercetătorii au identificat amprentele fostelor râuri şi oceane şi cred că astfel de structuri ar putea fi găsite şi pe Venus, însă acestea au fost reconturate în timpul activităţilor vulcanice petrecute în urmă cu peste 700 de milioane de ani.
Specialiştii au presupus că, din moment ce pe Venus a existat un mediu locuibil, nu ar trebui să excludem posibilitatea ca aici să fi existat forme de viaţă: ,,Ambele planete au avut oceane în care apa ar fi putut intra în contact cu rocile şi moleculele organice, dând naştere unor procese chimice. Din câte ştim până acum, acestea sunt condiţiile care fac posibilă apariţia vieţii”, susţine David Grinspoon, unul dintre coordonatorii studiului realizat de Institutul de Ştiinţe Planetare din Arizona.
Deşi Venus a fost locuibilă timp de aproape 2 miliarde de ani, este incert dacă formele complexe de viaţă s-ar fi putut dezvolta în această perioadă. În acest sens, ni se dă ca exemplu cazul Terrei, unde dezvoltarea organismelor complexe a durat aproximativ 3 miliarde de ani.
Chiar dacă istoria locuirii pe Venus ar putea fi luată în considerare, oamenii de ştiinţă spun că, totuşi, avem nevoie de mult mai multe informaţii pentru a ajunge la o concluzie în acest sens.
Sursa: iflscience.com
Vă mai recomandăm şi: Unde a dispărut apa de pe Venus?
Viaţa de pe Terra ar putea veni de pe Venus
Vânturile neobişnuite de pe Venus, monitorizate de pe Pământ