Misterul controversatei picturi a lui Edgar Degas a fost dezvăluit cu ajutorul unui accelerator de particule. Surpriza a fost una mare

06 08. 2016, 13:00

Unele persoane au afirmat că în pictură sunt prezente semnele distinctive ale stilului pictorului francez din 1870. Alţi au criticat nuanţele de maro şi decolorarea de pe faţa femeii. Niciunul nu ştia în acel moment ce secret deţine pictura. În lucrare se regăseşte un alt portret al unei femei desenat invers. Mare parte din decolorare este datorată acestui aspect. Aparent, Degas şi-a abandonat prima lucrare, reconvertindu-şi pânza pentru un nou portret. Experţii au încercat să descopere portretul celeilalte femei, fără să-l degradeze pe cel de la suprafaţă.

Imaginile realizate cu raze X au dezvăluit o mică parte din portret, conturul şters al unei femei tinere. Fotografiile realizate cu infraroşu le-au dezvăluit experţilor că pictura a fost realizată mai devreme de anul 1860.

Pentru a obţine o imagine cât mai clară a picturii ascunse, cercetătorii au apelat la o tehnologie mai avansată. Australian Synchrotron a început operaţiunile în 2008, având sprijinul Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO) şi al Brookhaven National Laboratory din Statele Unite ale Americii.

Colaborarea i-a ajutat pe experţi să dezvolte un detector cu raze X fluorescente capabil să opereze mult mai rapid decât tehnologiile de astăzi. Noua tehnologie denumită detectorul Maia poate fi utlizată pentru desluşirea unor secrete care nu puteau fi analizate de nicio altă tehnologie. Aparatul poate realiza imaginile elementare compuse din milioane de pixeli în câteva ore.

Cu această tehnologie cercetătorii au reuşit să descopere portretul ascuns prin expunerea unor zone mici la radiaţii pentru o fracţiune de secundă.

După instalarea picturii pe un cadru  şi programarea fasciculului cu raze x, scanarea a durat 33 de ore, realizând imagini pentru fiecare zonă, cu o dimensiune de 31 de magapixeli.

Datele obţinute au fost încărcate şi prelucrate pe calculator, pentru a reda o imagine cât mai apropiată de cea reală. Experţii consideră că modelul pentru portretul ascuns a fost Emma Dobigny.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Arta din cadavre aduce sute de milioane de euro
 
Lucrarea unui artist bulgar le va permite turiştilor să viziteze din nou insulele private inaccesibile pentru ei până acum – GALERIE FOTO
 
Dispozitivul revoluţionar care va permite vizualizarea operele de artă până la ultima tuşă de pensulă – FOTO+VIDEO
 
Operă a lui Constantin Brâncuşi, vândută cu 9 milioane de dolari