Cercetătorii lămuresc disputa. Care orgasm este mai bun, cel feminin sau cel masculin?
După cum explică şi cei de la AsapSCIENCE, în videoclipul de mai jos, sunt o mulţime de factori care pot contribui la definiţia cuvântului ,,mai bun” în contextul orgasmului feminin vs masculin. În timp ce femeile au un orgasm cu o durată mai mare în timp, în jur de 20 de secunde, orgasmul bărbaţilor durează între 3 şi 10 secunde.
Studiile au arătat că deşi bărbaţii în mod obişnuit experimentează un orgasm de 3-10 secunde în 96% din relaţiile sexuale, femeile au parte de aceleaşi experienţe doar în 69% dintre relaţiile intime.
În cadrul unui studiu au fost analizate experienţele trăite de către un grup de americani cu vârsta între 21 şi 26 de ani. În cadrul acestuia s-a descoperit că bărbaţii heterosexuali, cât şi cei homosexuali au avut acelaşi procent de orgasme în cadrul relaţiilor intime, însă în cazul femeilor procentul se modifică dramatic în funcţie de orientarea lor sexuală.
Cuplurile lesbiene au experimentat cu 12% mai multe orgasme decât femeile din cupluri heterosexuale, 25% dintre acestea au afirmat că au avut orgasm în cadrul fiecărei relaţii intime, iar aproape jumătate dintre ele au afirmat că au avut parte de un orgasm în 75% dintre relaţiile intime. Înafară de frecvenţa crescută a orgasmelor, cuplurile de lesbiene au parte de relaţii intime mult mai îndelungate, cu o durată între 30 şi 45 de minute faţă de relaţiile heterosexuale care durează între 15 şi 35 de minute.
Durata mai mare a relaţiilor intime ar putea explica frecvenţa orgasmelor, dar după cum este explicat şi în videoclip genele ar putea juca un rol important. În cadrul unui studiu asupra unor gemeni s-a descoperit că genele pot prezice o treime din probabilitatea ca o femeie să aibă orgasm în timpul relaţiilor sexuale.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: