Gonoreea ar putea deveni rezistentă la toate antibioticele
Peste 820.000 de persoane din Statele Unite ale Americii sunt infectate cu bacteria Neisseria gonorrhoeae, în fiecare an. În acest moment, doctorii utilizează o combinaţie de două antibiotice, azitromicină şi ceftriaxonă, pentru a trata boala, dar noile cercetări au dovedit că bacteria a devenit rezistentă la ambele tratamente.
În 2014, numărul cazurilor rezistente la azitromicină a crescut de la 0,6 la 2,5%, iar pentru ceftriaxonă rezistenţa s-a dublat de la 0,4 la 0,8%.
Desigur, creşterea este mică, iar cazurile rezistente au putut fi tratate cu alte medicamente.
,,Ceea ce ştim este că bacteria şi-a demonstrat abilitatea de dezvoltare a rezistenţei la antibioticele care erau utilizate pentru tratarea ei”, susţine medicul american Robert Kirkcaldy.
Rezultatele sunt însă îngrijorătoare, deoarece gonoreea cauzează dureri, arsuri şi complicaţii pe termen lung, care pot creşte riscul de infertilitate.
Cel mai alarmant este faptul că odată ce gonoreea devine rezistentă la un antibiotic, ea nu îşi diminuează intensitatea cu care acţionează.
Până când cercetătorii vor crea un antibiotic la care boala să nu fie rezistentă, cea mai sigură metodă de prevenire rămâne prezervativul.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: