Problema de sănătate pe care o au 80% dintre astronauţii întorşi din spaţiul cosmic
De-a lungul timpului, s-a constatat că, la sosirea din misiunile desfăşurate în cosmos, astronauţii au o masă musculară mult mai slabă faţă de momentul în care au decolat de pe Terra şi, de asemenea, sunt mai înalţi, în medie, cu 5 centimetri. Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit că, pe parcursul activităţilor derulate de exploratori, capacităţile vizuale ale acestora sunt foarte puternic afectate.
Această consecinţă a fost observată pentru prima dată în cazul astronautului John Phillips. În anul 2005, la întoarcerea dintr-o misiune de 6 luni derulată la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, americanul a fost supus unor investigaţii, iar medicii au constatat că vederea sa se deteriorase de la 20/20 la 20/100.
Mai mult decât atât, specialiştii au aflat că ochii lui Phillips suferiseră schimbări de formă. ,,Zonele inferioare ale ochilor deveniseră mai plate, iar retinele fuseseră împinse în faţă. Existau falduri coroidale, asemenea unor vergeturi. Nervii săi optici fuseseră inflamaţi”, a declarat cercetătoarea Shayla Love pentru The Washington Post.
Specialiştii NASA erau de părere că acest caz este unul izolat, însă au descoperit ulterior că aproximativ 80% dintre astronauţii întorşi din spaţiu cosmic aveau probleme similare de vedere cu cea a lui John Phillips. Starea patologică a fost denumită ,,presiune intercraniană de deteriorare a vederii” şi este cauzată de lipsa gravităţii din spaţiul cosmic.
Pe Terra, gravitaţia face ca fluidele din corpul nostru să circule spre zonele inferioare ale organismului, însă, în cosmos, acest lucru nu se întâmplă, iar lichidele se acumulează în cutia craniană, cauzând presiune. Cercetătorii cred că aceasta face ca ochii astronauţilor să se aplatizeze în regiunile inferioare, determinând modificarea poziţiei retinelor.
Pe Pământ, problema de sănătate a lui John Phillips poate fi rezolvată prin intermediul unei operaţii realizate la nivelul cutiei craniene, însă acest lucru ar pune în pericol viaţa astronautului, dacă intervenţia s-ar desfăşura în spaţiul cosmic. Specialiştii speră, totuşi, că au găsit soluţia la această chestiune: îi echipează pe astronauţi cu o pereche specială de pantaloni, în interiorul cărora este simulată gravitaţia de pe Terra.
Sursa: sciencealert.com
Vă mai recomandăm şi: Faţa întunecată a meseriei de astronaut
Purtati indispensabili cosmici! Nu vor prinde miros niciodata
Ai ceea ce trebuie pentru a fi astronaut?