Cum ar putea ajuta marijuana la tratarea Alzheimer-ului
Până în prezent numeroase studii si cercetări ştinţiifice au stabilit că anumiţi compuşi din marijuana pentru tratarea durerilor cronice, a unor afecţiuni oncologice sau a epilepsiei şi a altor boli. Un nou studiu al specialiştilor californieni a stabilit că principalul compus conţinut de canabis, tetrahidrocanabinolul (THC), acţionează pozitiv asupra acumulărilor de plăci senile, care conţin beta-amiloid, şi care sunt unul dintre principalele cauze ale maladiei Alzheimer, potrivit Gândul.
Autorii cercetării au prevalat neuroni umani care au fost apoi menţinuţi în condiţii de laborator şi au fost alteraţi pentru a declanşa formarea de plăci de beta-amiloid. Apoi, după formarea plăcilor senile, neuronii au fost expuşi la diferite concentraţii de THC şi la alţi compuşi specifici canabisului.
În urma acestui demers cercetătorii au putut observa că THC-ul distruge acumulările de beta-amiloid şi reduce inflamaţia celulelor care afectează neuronii, îngreunând procesul de comunicare între aceştia.
”Deşi există şi alte studii care au adus dovezi că marijuana are un efect neuroprotector împotriva simptomelor maladiei Alzheimer, studiul nostru este primul care demonstrează efectul pe care îl au canabinoizii atât asupra inflamaţiilor cât şi asupra acumulărilor de beta-amiloid de pe celulele nervoase” a explicat Profesorul David Schubert, coordonatorul acestui studiu.
Acest studiu este important şi pentru că identifică legătura puternică dintre acumulările de beta-amiloid şi procesul inflamator al neuronilor, în condiţiile în care ipotezele anterioare susţineau că nu neuronii sunt inflamaţi ci alte celule.
Cercetătorii sunt de părere că THC reuşeşte să reducă acumulările de plăci şi inflamaţia acţionând asupra receptorilor de endocanabinoide din creier. Spre exemplu, oamenii de ştiinţă ştiau deja că exerciţiile fizice pot activa la rândul lor aceşti receptori, încetinind progresia maladiei Alzheimer.
Pentru moment, oamenii de ştiinţă sunt încă la început, având nevoie de confirmările mai multor studii, inclusiv teste clinice desfăşurate pe voluntari umani, până să poată recomanda THC împotriva acumulărilor de plăci de beta-amiloid asociate maladiei Alzheimer.
Sursa: Gândul