Pe parcursul acestei veri, cercetătorii din cadrul Centrului pentru Studierea Geohazardelor, Universitatea din Buffalo, vor începe o serie de experimente, în care vor folosi lavă pentru a topi roci şi a cauza explozii. Vulcanologul Ingo Sonder şi colegii săi îşi propun să dizolve câteva sute de kilograme de rocă până la sfârşitul acestei toamne.
Bazaltul este roca ce urmează să fie topită (Foto:popsci.com/Charlotte Hsu)
Încercări de acest tip au mai fost realizate până acum, însă studiul realizat de oamenii de ştiinţă americani va fi puţin diferit deoarece vor fi provocate explozii adăugând apă peste lavă încinsă. Nu se cunoaşte cu exactitate modul în care o astfel de reacţie se produce în natură, însă savanţii speră să afle acest lucru în momentul în care proiectul lor de cercetare va fi finalizat.
Cercetătorul Ingo Sonders manevrând instalaţia de turnare a rocii topite (Foto:popsci.com/Douglas Levere)
,,Erupţia vulcanului Eyjafjallajökull a fost foarte puternică datorită prezenţei apei. Fenomene de acest gen nu se produc foarte des, însă când se întâmplă acest lucru, există posibilitatea declanşării unui impact puternic. Ca geologi, vrem să înţelegem condiţiile în care se produc exploziile. De câtă apă ar fi nevoie? De cât timp?”, se întreabă Ingo Sonder.
Sursa:youtube.com/University at Buffalo
În cadrul experimentului pe care îl vor realiza, oamenii de ştiinţă vor injecta apă în bazalt topit, pentru a face observaţii, în diferite condiţii.
Sursa: popsci.com
Vă mai recomandăm şi: Cel mai lung experiment din istorie. Cercetătorii au aşteptat 84 de ani să vadă o picătură căzând (VIDEO)
”Elementul-surpriză” care a supravieţuit unui experiment cu acid – VIDEO
Experiment inedit: Un australian se hrăneşte doar cu cartofi timp de un an de zile