Numerose femei, printre care şi actriţa Angelina Jolie, au decis să îţi extirpe sânii pentru a preîntâmpina apariţia bolii. Femeile cu mutaţia genetică BRCA1 sunt predispuse la dezvoltarea cancerului mamar ereditar.
Prin folosirea ţesutului mamar, donat de către femeile cu gena BRCA1, cercetătorii australieni au descoperit că celulele sănătoase ale femeilor, au o rată mai mare de dezvoltare a cancerului.Oamenii de ştiinţă au elaborat un medicament pentru tratarea cancerului osos şi a osteoporozei, care ar putea stopa creştera celulelor canceroase.
Rezultatele au fost publicate în revista Nature Medicine. Aceştia şi-au arătat entuziasmul pe care îl au faţă de potenţialul medicamentului, iar testarea pe pacienţii este deja în curs de desfăşurare.
Profesorul Jane Visvader, de la Institutul de Cercetare Medicală Walter şi Eliza Hall, din Melbourne, a afirmat că proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de zece ani, în care s-au făcut cercetării pe celulele stem regăsite la sân.
Cercetătoarea a adăugat: ,,Prin observaţia temeinică a dezvoltării ţesutului mamar, am reuşit să descoperim celulele care sunt vinovate pentru formarea cancerului. Suntem foarte entuziasmaţii la gândul că am putea descoperi ‘Sfântul Graal’ al cercetării bolilor canceroase, formate la femeile cu un risc genetic crescut’’.
Profesorul Geoff Lindeman, medic oncolog la Spitalul The Royal Melbourne, îşi afirmă îngrijorarea în ceea ce priveşte efectul medicamentului pe persoane, care au deja această condiţie. ,,Cercetarea va necesita testarea într-o clinică pe un număr mare de femei. Descoperirile noastre de până acum sunt remarcante şi ne sugerează că ar trebui să continuăm’’, a adăugat acesta.
Cercetarea dezvăluie faptul că celulele pre-canceroase pot fi descoperite folosind un marker proteic numit RANK.
Profesorul Peter Barret-Lee ,consultant oncolog la Velinde NHS Trust din Wales, a comentat pe baza descoperirii, clasândul doar ca un proiect de laborator. ,, Este excelent că molecula tumorilor necrozice (RANK) poate preveni cancerul de sân, însă descoperirea va trebui testată pe pacienţi, acest lucru ar putea dura câţiva ani până când produsul ar funcţiona’’, a adăugat consultantul.
Sursă: Independent