Realizare epocală a medicilor. Bebeluşi perfecţi cu ADN-ul a trei persoane
Experimentele cu extra ADN efectuate asupra embrionilor au arătat că majoritatea acestora sunt imposibil de distins de embrionii fertilizaţi in vitro, deşi procedura încă prezintă riscuri.
Tehnica experimentală, cunoscută sub numele de donare mitocondrială, a fost dezvoltată de către cercetătorii din Newcastle, pentru a preveni transmiterea bolilor genetice de la mame la copiii lor, notează The Guardian.
Multe dintre aceste boli afectează creierul şi muşchii, pe măsură ce copiii cres, producându-se mutaţii genetice mici, numite mitocondrii, care stau în interiorul celulelor şi furnizează energie. Ele sunt transmise exclusiv de la mamă spre copil.
Cu ajutorul donării mitocondriale, medicii spera sa blocheze transmiterea ADN-ului mitocondrial defect, prin efectuarea fertilizării in vitro a embrionilor care au un set normal de cromozomi de la parinti, dar mitocondrii sanatoase de la un donator.
Echipa de cercetare condusă de Doug Turnbull şi Mary Herbert descrie o formă particulară de donare mitocondrială, numită transfer pronuclear. În PNT ovulul mamei este fertilizat cu sperma tatălui, prin folosirea fertilizării in vitro standard. Înainte ca oul să aibă şansa de a se diviza în două celule, cromozomii părinţilor sunt extraşi şi implantaţi într-un ou fertilizat de la un donator sănătos.
Aceştia au arătat că prin efectuarea de PNT se pot crea embrioni în stare incipientă cu mai puţin de 5% ADN mitocondrial mutant. Cele mai multe, circa 80%, au mai puţin de 2% ADN mitocondrial defect, care poate fi extras însă atunci când cromozomii părinţilor sunt eliminaţi.
“Odată ce putem demonstra că ADN-ul defect poate fi evitat cu succes, nu văd niciun motiv pentru care această tehnică să nu fie folosită clinic”, a declarat Dieter Egli de la Universitatea Columbia în revista Cell Stem Cell.
În martie anul trecut, parlamentarii din Marea Britanie au votat în favoarea acestei proceduri, însă un grup ştiinţific de la Autoritatea pentru Fertilizare Umană şi Embriologie a cerut însă mai multe dovezi pentru a lua în considerare emiterea unei licenţe medicale pentru efectuarea procedurii.
Sursa: Gândul