Pas URIAŞ! Oamenii de ştiinţă au efectuat primele teste ale unui vaccin universal pentru toate tipurile de cancer – FOTO+VIDEO

04 06. 2016, 10:00

Rezultatele studiilor timpurii la om, împreună cu cercetările pe şoareci, tocmai au fost publicate. Acestea sugerează că noua tehnică ar putea fi folosită pentru a activa sistemul imunitar al pacienţilor împotriva oricărui tip de tumoare, indiferent unde este localizată tumoarea în organism.

Spre deosebire de vaccinurile pe care le ştim, acest potenţial vaccin ar putea fi administrat pacienţilor care au deja cancer. Acesta funcţionează prin ”împuşcarea” cu bucăţi mici de ARN care conţin extrase din celulele canceroase din propriul sistem imunitar al organismului pacientului.

Doar prin schimbarea ARN-ului din interiorul acestor ”săgeţi”, echipa poate, în teorie, mobiliza sistemul imunitar împotriva oricărui tip de cancer.

„Astfel de vaccinuri sunt rapide şi ieftin de produs, şi, practic, orice antigen tumoral poate fi codificat de ARN”, a explicat echipa condusă de cercetătorii de la Johannes Gutenberg, de la Universitatea Mainz din Germania.

Imunoterapia, care implică utilizarea propriul sistem imunitar al pacientului cu scopul de a ataca cancerul, nu este nouă. Cercetătorii au deja rezultatele foarte bune împotriva diferitelor tipuri de cancer.

Atunci când se lucrează la dezvoltarea unui vaccin, trebuie să se utilizeze un antigen care este o moleculă străină. Un anumit tip de antigen specific vaccinului împotriva cancerului este proiectat pentru a ajunge la sistemul imunitar.

„Scopul este ca celulele T să găsească şi să distrugă în masă toate celulele canceroase din organism”, au comentat articolul apărut în revista Nature imunologii olandezi Jolanda de Vries şi Figdor.

Echipa a testat acum o versiune a vaccinului la trei pacienţi cu melanom. Până în prezent, rezultatele sunt promiţătoare. Efectele adverse au fost limitate la simptome asemănătoare gripei, care denotă faptul că rezultatele sunt mai bune decât cele mai multe tratamente de chimioterapie.

„Prin combinarea studiilor de laborator cu rezultate dintr-un studiu clinic din faza precoce, această cercetare arată ca un nou tip de vaccin/ tratament care ar putea fi utilizat pentru a trata pacienţii cu melanom, prin stimularea efectelor sistemelor imunitare”, a declarat Aine McCarthy, purtătorul de cuvânt al Centrului de Cercetare al Cancerului din Marea Britanie.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm şi aceste articole: 

Premieră URIAŞĂ! Terapia revoluţionară care a SALVAT pacienţi aflaţi în faza terminală de cancer. ”Datele sunt fără precedent”. VIDEO
 
Ce anume îţi provoacă cancer? INFOGRAFIC interactiv prin care poţi testa pe propria piele dacă poţi face sau nu cancer şi din ce cauză
 
REVOLUŢIONAR! Cancerul unei persoane poate fi tratat cu ajutorul celulelor imunitare ÎMPRUMUTATE de la altcineva
 
Poliţiştii au elucidat misterul marinarului MUMIFICAT. Acesta a lăsat în urmă o scrisoare de adio – FOTO