Tratament inedit pentru obezitate
E vorba de un balon care trebuie înghiţit de pacienţi şi care odată ajuns în stomac dă senzaţia de saţietate.
Citeşte şi Riscul crescut pe care îl au femeile obeze
Citeşte şi Constatare alarmantă: persoanele obeze, mai numeroase decât cele subponderale. Ce va urma
Noul tratament pare destul de bizar la prima vedere: persoana care vrea să slăbească trebuie să înghită o capsulă mică, în care se află un balon, pe care un medic îl umflă apoi cu un gaz pe bază de azot, printr-o sondă ataşată pilulei respective, potrivit livescience.com.
Odată balonul umflat, el va face persoana în cauză să se simtă plină mai repede, spun cercetătorii, care au prezentat studiul acum câteva zile, într-o conferinţă ştiinţifică de specialitate axată pe bolile digestive.
Experţii au făcut un experiment. 185 de persoane obeze au urmat tratamentul inedit, înghiţind în total trei baloane, câte unul la trei săptămâni. După trei luni, dispozitivele au fost scoase din stomac.
Un grup separat de 181 de oameni a urmat o procedură similară, doar că pilulele ingerate de voluntari nu conţineau baloane cu gaz. Pacienţilor nu li s-a spus însă acest lucru, medicii lăsându-i să creadă că şi lor li se aplică tratamentul de care a beneficiat primul grup.
Ambele grupuri au urmat apoi un regim alimentar pentru slăbire. După şase luni, rezultatele au fost însă diferite. Participanţii care au primit capsulele cu baloane au slăbit în medie şase-şapte procente, în timp ce voluntarii din grupul care a primit pilulele false, doar 3,5%.
Cercetările arată că procedura pe bază de baloane umplute cu gaz îi poate ajuta pe pacienţi să slăbească aproape de două ori mai mult decât atunci când urmează o procedură obişnuită, spune co-autoarea studiului, dr. Shelby Sullivan, de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Washington.
Acest lucru este important, subliniază cercetătoarea, pentru că pierderea în greutate este foarte dificilă, iar mulţi oameni nu reuşesc să-şi atingă obiectivul, printr-un regim alimentar şi prin exerciţii fizice.
Cei care-şi freacă deja palmele de bucurie trebuie să ştie însă că procedura pe baza balonului umplut cu gaz are şi unele efecte secundare: crampe abdominale şi stări de greaţă. Totuşi, aproape toţi voluntarii din experimentul amintit au spus că aceste efecte secundare au fost slabe sau cel mult moderate, mai susţin cercetătorii.
Să precizăm că tratamentul acesta nu este aprobat de autorităţile sanitare americane, în timp ce în Mexic şi câteva ţări europene el este permis de lege.
Sursa: RFI