Urmăreşte LIVE ataşarea primului habitat gonflabil la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale – VIDEO
După numai o lună de la lansare, primul habitat expansibil conceput special pentru desfăşurarea de misiuni în spaţiul cosmic este instalat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Experţii NASA susţin că, într-o zi, această tehnologie ar putea fi folosită în cadrul unor activităţi de explorare pe Lună sau pe Marte.
În prezent se desfăşoară operaţiunea propriu-zisă de instalare a echipamentului. Întregul proces este coordonat de astronautul Jeff Williams.
Sursa:iflscience.com/ustream.tv
Habitatul, denumit ,,Bigelow Expandable Aerospace Module” (,,BEAM”), a fost produs de compania americană Bigelow Aerospace. Aceasta a mai lansat până acum două module experimentale, ,,Genesis 1″ (în anul 2006) şi ,,Genesis 2″ (în anul 2007), însă aceasta este prima dată când un habitat gonflabil este ataşat Staţiei Spaţiale Internaţionale.
BEAM va rămâne ataşat vreme de doi ani, timp în care astronauţii vor folosi modulul de mai multe ori pe an. Pentru moment, inginerii NASA plănuiesc să instaleze senzori în interiorul sistemului pentru a vedea dacă acesta poate face faţă unor zboruri de lungă durată. Aceşti senzori vor monitoriza nivelurile de temperatură şi de radiaţie şi, de asemenea, vor analiza impactul produs de resturile obiectelor cosmice asupra stării habitatului.
Primii astronauţi vor folosi sistemul gonflabil începând cu data de 2 iunie 2016.
Sursa: iflscience.com
Vă mai recomandăm şi: Astronauţii ar putea abandona Staţia Spaţială Internaţională
Staţia Spaţială Internaţională a ratat de puţin coliziunea cu o bucată de «gunoi spaţial»
Vezi cum arată răsăritul filmat de pe Staţia Spaţială Internaţională! (VIDEO)