Ce nasc în copilul român, violenţa şi autoritatea din societate
Este o incursiune în educaţie, dar şi în comportamentul din interiorul familiei.
Iată câteva argumente ale articolului lui Alexandru Bălăşescu:
– De la cazul de abuz al copilului din familia romănă din Norvegia care a pus în mişcare resorturi diplomatice şi isterii publice, până la filmul Bacalaureat de Cristian Mungiu, întreg spectrul relaţiilor complicate părinţi-copii-societate apare tratat în fel şi chip. Constantele sunt însă de două feluri: în limbaj şi în violentă fizică.
– De cele mai multe ori auzim-şi vă rog corecati-mă dacă greşesc-“eşti un prost/ eşti o proasta” în loc de “eşti un copil bun, cum de ai făcut această prostie?” Un astfel de limbaj descurajează.
– În acelaşi timp, la nivel social bătaia copiilor creează în termen mediu şi lung mai multă delincvenţă.
– Ar mai fi un amănunt: greşelile sancţionate în România sunt cele legate de “ruşine”-deci de aparenţă-nu de “etică”-adică de fundament.
Creează societatea românească personalitati autoritare? – o întrebare pe care mi-o pun de ceva timp. Scurta mea reflecţie pe această temă începe şi se termină cu metodele de educaţie ale copiilor. Nu, nu sunt un specialist în educaţie, sunt însă antropolog, iar educaţia este un fenomen integral al aculturaţiei, de care antropologii se ocupă destul de mult.
Există câteva constante în metodele de educaţie ale copiilor în Romania a caror aplicare şi consecinţe apar în presă ca ştiri spectaculoase, sau subiecte de creaţie culturală.
De la cazul de abuz al copilului din familia romănă din Norvegia care a pus în mişcare resorturi diplomatice şi isterii publice, până la filmul Bacalaureat de Cristian Mungiu, întreg spectrul relaţiilor complicate părinţi-copii-societate apare tratat în fel şi chip. Constantele sunt însă de două feluri: în limbaj şi în violentă fizică.
1. În modul în care te adresezi propriului copil. Limbajul este de cele mai multe ori unul definitiv şi definitoriu pentru caracterul copilului, nu al acţiunii pe care acesta o face. Spre exemplu, de cele mai multe ori auzim-şi vă rog corectaţi-mă dacă greşesc-“eşti un prost/ eşti o proasta” în loc de “eşti un copil bun, cum de ai făcut această prostie?” Un astfel de limbaj descurajează. Pe de-o parte avem disocierea caracterului făptuitorului de fapte. În acest caz, în loc de a începe să facă mai puţine prostii, copilul devine de fapt prost – conform teoriei althusseriene a apelaţiei. Fiecare dintre noi tinde să îşi modifice comportamentul pentru a răspunde la aşteptările celor din jur. Pe de altă parte, consecinţa socială este tonul de adresare în spaţiile publice, unul autoritar, disciplinar.
2. Violenţa fizică îndreptată spre copil. Este deja clar pentru oricine că rezultatele nu sunt corectarea greşelii ci, aşa cum toate studiile arată, traumatizarea copilului care dezvoltă caracteristici precum: externalizarea moralei, frică de autoritate, submisivitatea. În acelaşi timp, la nivel social bătaia copiilor creează în termen mediu şi lung mai multă delincvenţă.
Ar mai fi un amănunt: greşelile sancţionate în România sunt cele legate de “ruşine”-deci de aparenţă-nu de “etică”-adică de fundament.
Astfel, un copil crescut în acest fel va dezvolta un tip de relaţionare înalt ierarhic cu lumea, va valoriza pedepsele pentru orice fel de abatere – în loc să rezolve abaterea în sine-probabil că va exterioriza cauzele eşecului personal (de teama pedepsei) şi va fi la rândul său un conducător autoritar incapabil de a înţelege perspective multiple. Cu alte cuvinte va deveni un om al perspectivei unice-cei care nu o împărtăşesc fiind, nu-i aşa? proşti.
În consecinţă, înainte de a începe să scriu despre fărâmiţarea ideii de societate, despre erodarea încrederii sociale şi despre îmbrăţişarea politicilor neo-liberale fără discernământ în România, despre oricui este diferit care are alte preferinţe (vezi mici vs. lemn vs. beton), fie fie prin alte , nevoia ating câteva puncte care de momentele cruciale care cu lumea înconjurătoare. sigur veţi uni punctele pentru avea imaginea de ansamblu.
Sursa: Mediafax