Premieră în Marea Britanie. A avut loc primul transplant de organe infectate cu HIV
Organele au fot transplantate unui pacient infectat şi el cu HIV, care se afla pe lista de aşteptare. Prin acest experiment se speră într-o relaxare a normelor şi reglementărilor privind donatorii de organe. Până acum, persoanelor HIV pozitive le era interzis să doneze organe.
Dacă normele vor fi mai puţin stricte, mai multe organe vor fi disponibile pentru cei de pe lista de aşteptare.
Transplanturi de acest fel au avut loc în ultimii cinci ani, dar au fost făcute publice abia acum. Acestea au implicat transplantul a doi ficaţi şi doi rinichi, organe care au fost transplantate pacienţilor deja infectaţi cu HIV.
Anterior, acest tip de transplant între pacienţii seropozitivi a fost considerat riscant atât pentru donator cât şi pentru primitor. Nu se ştiau riscurile de trecere între diferite tulpini ale virusului.
„Noi monitorizăm cu atenţie toţi pacienţii. Iar în ce priveşte potenţialii donatori cu HIV, avem nevoie să înţelegem cât de bine au fost trataţi şi dacă donatorul a avut infecţii avansate sau boli asociate cu HIV. Chirurgii vor folosi aceste informaţii pentru a echilibra riscurile folosirii unui organ de la cineva cu HIV şi riscul de a muri al unui pacient aflat în aşteptarea unui transplant”, a declarat profesorul John Forsythe, director asociat pentru donarea şi transplantul de organe de la NHS Blood and Transplant.
Au mai existat transplanturi de organele infectate cu HIV, dar etapa majoră este de a încerca să obţină modificarea legii pentru a permite oamenilor HIV-pozitivi să doneze organe.
Este evident că persoanele HIV-negative nu vor beneficia de organe HIV-pozitive, însă prin aceste transplanturi se speră că donarea organelor între pacienţii HIV-pozitivi va scurta timpul pentru toţi pacienţii de pe lista de aşteptare.
Această metodă va oferi posibilitate persoanelor neinfecate să beneficieze mai repede de organele necesare, creând astfel două baze de ograne pentru transplanturi şi micşorând numărul deceselor celor aflaţi în aşteptarea unui transplant.
Sursa: IFL Science
Vă recomandăm şi aceste articole: