De ce ,,efectul primei nopţi” nu te lasă să te odihneşti

07 05. 2016, 17:00

Aţi ajunsi într-o cameră de hotel după un zbor lung şi extenuant iar, în ciuda oboselii, v-a fost extrem de greu să adormiţi? Şi chiar dacă într-un final aţi reuşit, v-aţi trezit de nenumărate ori pe parcursul nopţii sau foarte devreme, cu o senzaţie de moleşeală cruntă? Oamenii de ştiinţă au stabilit demult existenţa acestui fenomen, pe care l-au numit „efectul primei nopţi”. Participanţii la diferite studii despre somn dorm de obicei foarte prost în prima noapte atunci când se află într-un mediu nou, iar calitatea somnului se îmbunătăţeşte considerabil abia în a doua noapte.

Un recent studiu publicat de prestigioasa revistă ştiinţifică ”Current Biology”, citat de rador.ro, arată, ce se întâmplă la nivel cerebral atunci când oamenii dorm într-un loc nou, nefamiliar. Astfelo cercetătorii au stabilit că fenomenul este strâns legat de o funcţie a creierului care ne menţine într-o stare de alertă în faţa unui potenţial pericol.

Până acum studiile anterioare au demonstrat instalarea somnului într-o singură emisferă cerebrală la unele păsări şi mamifere marine, în timp ce a doua emisferă rămâne în stare de veghe.
Această ciudăţenie a fost explicată prin instinctul de supravieţuire. Unele păsări dorm în acest fel când se află în situaţii riscante, de exemplu când se află la marginea unui grup şi nu în mijlocul lui, iar somnul emisferic le poate ajuta să fie vigilente în privinţa potenţialilor prădători.

Acum cercetătorii au stabilit că acelaşi mecanism are loc şi în cazul oamenilor care schimbă mediul în care dorm. Atunci când o persoană nu este pe deplin convinsă că se află în siguranţă în timpul somnului, un sistem intern de alertă îşi face apariţia.

După cum se ştie creierul uman are două emisfere, stângă şi dreaptă. Unele zone din emisfera stângă sunt asociate cu procesarea limbajului iar altele din emisfera dreaptă coordonează informaţia spaţială sau mediul înconjurător.

Citeşte continuarea pe gandul.info

Vă mai recomandăm şi: Somnul cu întreruperi afectează memoria

                                             Pijamaua care-ţi monitorizează somnul îţi spune cum să dormi mai bine! (VIDEO)

                                             Tulburările de somn – o nouă epidemie globală