Cristina suferă de o fobie inexplicabilă. 5 adevăruri ciudate despre agorafobie

Până la urmă, tuturor ne e frică de păianjeni, clovni sau spaţii închise – oamenii cu fobii sunt doar puţin mai speriaţi decât în mod normal. Însă este imposibil să îţi fie frică de, ei bine, tot ceea ce se află dincolo de uşa casei tale. Doar dacă, bineînţeles, ai fost deja acolo.

5. Stresul creează panică, iar panica creează agorafobia

Nu e vorba despre frica de a ieşi, ci despre ruşine. Este teama de a avea o cădere în faţa altor oameni.

Mulţi îşi restructurează viaţa ca să poată justifica de ce stau doar în casă, işi iau un job în care pot lucra de acasă, se retrag complet din societate sau, în cazul Cristinei, care suferă de agorafobie, întoarcerea la părinţi. „Părinţii m-au ajutat – iniţial mergeau la magazin în locul meu, dar (mai târziu) m-au însoţit în diferite locuri, ca să simt că am mai mult sprijin decât îmi trebuie”, afirmă ea.

După cum explică doctorul Levine, ”a sta acasă nu înseamnă că nu eşti predispus unui atac de panică. Lucrul pe care agorafobicii, din păcate, îl fac, este să fugă.”

4. Este mai mult o problemă fizică decât psihică

Este un lucru confuz pentru outsideri. Ei nu înţeleg de ce agorafobicii nu pot, pur şi simplu, să se calmeze în momentul în care realizează că nu este niciun pericol real. Este o reacţie fizică; corpul face asta împotriva voinţei sale.

Oamenii care au un atac de panică pentru prima dată, deseori cred că au, de fapt, un atac de cord – tot ce ştiu e că corpurile lor se panichează fără motiv.  „Devenea din ce în ce mai rău”, spune Cristina, „până când am descoperit că nu pot părăsi casa, deoarece nu mă simţeam în siguranţă în niciun alt loc.”

3. Începi să ţii cont de reguli ciudate şi să crezi în talismane norocoase

Unii dintre voi aţi avut „pătura preferată” când eraţi copii – un obiect sau o jucărie pe care o luai cu tine peste tot şi din cauza careia plângeai dacă trebuia să o laşi acasă. Este un lucru foarte des întâlnit la agorafobici. Cristina şi-a dat seama că trebuie să aibă mereu o sticlă cu apă la ea, crezând că o poate salva dacă se întâmplă ceva. De asemenea, trebuia să aibă la îndemână ceva mentolat, pentru că nimic nu reduce stresul mai bine decât o respiraţie proaspătă.

2. Tratamentul pentru atacurile de panică implică simularea unor atacuri de panică

Primul pas pe care doctorul Levine îl face cu orice pacient este să aplice metoda „Şi dacă?”. Pare a fi o modalitate ingenioasă de a trece peste orice situaţie jenantă; încerci să te imaginezi în cele mai îngrozitoare scenarii până când realizezi că niciunul nu se termină cu o moarte devastatoare.

Minunat, terapia funcţionează, dar nu este plăcută. Aminteşte-ţi, mintea ta este superioară reacţiilor instinctive ale corpului tău. Cristina a povestit efectele secundare ale aventurii de a cumpăra lapte: ”Transpiraţie, tremur, senzaţie de îmbolnăvire, palpitaţii, probleme intestinale şi o teroare absolută pe care nu o pot descrie. Toate aceste lucruri trebuie să fie experimentate pentru a te face mai bine.”

1. Poţi avea o carieră de succes chiar şi cu agorafobie

Emily Dickinson (care îşi părăsea locuinţa foarte rar şi uneori vorbea cu musafirii prin uşă) şi Marcel Proust (care nu şi-a părăsit dormitorul în ultimii săi trei ani) e posibil să fi avut agorafobie. Deci, dacă eşti un agorafob care vrea să intre în istorie drept cel mai bun poet sau nuvelist, ar trebui să ai un start.

Kim Basinger, Carly Simon, Sally Field şi Barbra Streisand poate nu şi-au lucrat carierele în jurul agorafobiei, dar cu siguranţă au folosit terapia modernă pentru a nu ajunge până acolo.

Însă cum orice altă boală implică şi creierul, marea problemă este cum oamenii cer ajutor. Este destul de greu să scoţi oamenii din casă pentru terapie, chiar dacă frica de exterior nu  este problema pentru care ar trebui să meargă.

Sursa: Cracked