Geneticienii americani au descoperit un fenomen FASCINANT care are loc în timpul fertilizării ovulelor umane: ”Am descoperit scânteia” – VIDEO
Oamenii de ştiinţă americani au aflat că, în momentul în care un spermatozoid penetrează ovulul, acesta din urmă eliberează miliarde de atomi de zinc de la suprafaţa sa, asemenea unor scântei. Folosind tehnica microscopiei fluorescente, s-a observat că aceste scântei emit o lumină, care poate fi apoi imortalizată într-un clip video. Această descoperire, care arată că ovulele umane sunt supuse acestui proces, i-ar putea inspira pe cercetători să dezvolte noi metode, prin intermediul cărora să poată fi identificate ovulele viabile pentru fertilizarea in vitro.
„A fost remarcabil”, a explicat Teresa Woodruff, specialist al Centrului de Cercetări Medicale „Robert H. Lurie” din Chicago. „Am descoperit scânteia de zinc în urmă cu doar cinci ani, la şoareci, însă acum, văzând că acest proces se desfăşoară şi în cadrul organismului uman, am fost de-a dreptul uluiţi. Existenţa lumii vii începe în momentul fertilizării, însă noi nu ştim nimic despre acest proces care are loc şi la om”.
Savanţii au putut observa scânteile de zinc în momentul în care au injectat în ovule o enzimă eliberată de spermatozoizi atunci când aceştia se ciocnesc de ovule, în condiţii normale. Oamenii de ştiinţă nu au folosit spermă reală, datorită restricţiilor impuse asupra cercetărilor realizate pe oameni, în conformitate cu legislaţia federală. Cu toate acestea, în studiile anterioare, efectuate pe ovule şi spermă prelevate de la şoareci, s-a dovedit că se întâmplă aceaşi lucru: enzima din spermatozoizi stimulează creşterea nivelului de calciu din ovule şi propulsarea de atomi de zinc în exteriorul membranei celulei.
Sursa:iflscience.com/Northwestern News/Vimeo.
Zincul se ataşează apoi de moleculele mici, care emit lumina observată în experimentele de microscopie cu fluorescenţă. Acest lucru înseamnă că, atunci când sperma loveşte ovulele şi se eliberează miliarde de atomi de zinc, pot exista chiar şi mici „străfulgerări” de lumină. Este pentru prima dată când cercetătorii au stabilit că acest proces se întâmplă nu numai la alte mamifere, dar, de asemenea, are loc în timpul fertilizării umane.
În dezvoltarea unui embrion, nivelul de zinc conţinut într-un ovul poate avea implicaţii importante în procesul de dezvoltare a embrionului nou format. Odată cu descoperirea faptului că scânteile produse de ovule sunt indicii ale conţinutului de zinc, medicii ar putea crea noi metode, prin care să aleagă ovulele cu cele mai mari şanse de surpavieţuire, pentru a fi fertilizate in vitro.
„În prezent, nu există instrumente care să ne ajute să aflăm dacă un ovul este sau nu de bună calitate”, spune Dr. Eva Feinberg, medic în cadrul Centrului de Fertilitate din Illinois, SUA. „De multe ori, nu ştim dacă ovulul sau embrionul este cu adevărat viabil, de-abia după ce vom vedea dacă sarcina are un parcurs normal. Din acest motiv, descoperirea făcută recent este foarte importantă”.
Sursa: iflscience.com
Vă mai recomandăm şi: Ovule din celule stem: cel mai eficient tratament de fertilitate?