Folosind o tehnologie de recunoaştere a feţelor, roboţii vor identifica şi omorî comandanţii de top ai ISIS, decapitând organizaţia.
Destul de mulţi oameni, inclusiv experţi în domeniul inteligenţei artificiale, care cunosc cel mai mult despre tehnologia necesară, consideră că acest domeniu al roboticii militare trebuie limitat, însă
Într-o scrisoare deschisă, un grup de cercetători din domeniul Inteligenţei Articiale au avertizat că tehnologia a ajuns la un punct critic când dezvoltarea Sistemelor Letale Autonome de Armament (LAWS) a fost fezabilă în termeni de câţiva ani, nu de decenii. Spre deosebire de armele nucleare, astfel de sisteme ar putea fi produse în masă cu costuri puţine, devenind „Kalaşnikovul de mâine.”
„Va fi doar o chestiune de timp până când acestea vor apărea pe piaţa neagră şi astfel în mâinile teroriştilor, dictatorilor care doresc să controleze populaţia sau în mâinile dictatorilor militari, care doresc să săvârşească purificare etnică”, au notat membrii grupului în scrisoarea dechisă.
„Începerea unei curse militare în ceea ce priveşte armele cu inteligenţă artificială este o idee proastă şi ar trebui prevenită printr-o interdicţie asupra armelor ofensive autonome, dincolo de controlul uman semnificativ”, se precizează în scrisoare.
Sursa foto: Stephen Baack, U.S. Army Photo
La începutul acestei luni, Organizaţia Naţiunilor Unite a organizat o nouă rundă de discuţii la Geneva, între 94 de puteri militare, cu scopul de a elabora un acord internaţional care restricţionează utilizarea acestui tip de arme.
Argumentul principal este unul moral: faptul că roboţilor li se oferă permisiunea de a omorî oameni şi călca peste o linie roşie care nu ar trebui traversată.
Jody Williams, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, pentru campania împotriva minelor, şi purtător de cuvânt al Campaniei de oprire a Roboţilor Killeri, descrie armele autonome ca fiind mai înspăimântătoare decât armele nucleare.
„Încotro se îndreaptă omenirea, dacă unii oameni consideră corect ca decizia de viaţă şi de moarte să fie cedată unor maşini?”
Mai există şi alte preocupări dincolo de cele morale. Utilizarea roboţilor ucigaşi ar reduce costurile umane ale războiului crescând astfel probabilitatea unui conflict? Cum ar putea fi oprită proliferarea unor astfel de sisteme? Cine ar fi responsabil dacă ceva ar merge prost?
Roboţii (cu autonomie limitată) sunt deja instalaţi pe câmpul de luptă în domenii precum cele de eliminare a bombelor, curăţare şi în sistemele antirachetă, dar se crede că aceste arii vor fi extinse.
Centrul pentru o Nouă Securitate Americană estimează că sumele cheltuite la nivel global în devoltarea roboţilor militari vor ajunge la 7,5 miliarde de dolari pe an, până în 2018, comparativ cu cele 43 de miliarde prognozate pentru a fi cheltuite pentru roboţii comerciali şi industriali.
Sursa: Financial Times
Vă recomandăm şi aceste articole: