Oamenii şi peştii sunt mult mai asemănători decât se credea până acum. Trăsătura comună: o genă denumită după un personaj din jocurile video
Anumite părţi ale corpului nostru se dezvoltă în mod similar cu branhiile calcanilor pitici.
În urmă cu 138 de ani, anatomistul Karl Geganbaur susţinea, pentru prima dată, că membrele corpului uman au evoluat din arcurile branhiale ale peştilor cartilaginoşi. Atunci, teoria a fost combătută de majoritatea lumii ştiinţifice, deoarece nu fuseseră încă descoperite fosile care să dovedească afirmaţia făcută de savantul german.
Recent, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Cambridge a studiat ipoteza formulată de Gegenbaur în 1878, folosind cele mai noi tehnici din domeniul embriologiei. Cu ajutorul acestor instrumente, specialiştii au aflat că există similarităţi între structura genetică a arcurilor branhiale ale calcanilor pitici şi cea a membrelor corpului uman. Rezultatul final al investigaţiei a arătat că dezvoltarea celor două structuri depinde de activitatea unei gene cunoscute în lumea ştiinţifică sub numele de ,,Sonic hedgehog” (,,SHH”).
Prin intermediul proiectului lor de cercetare, savanţii britanici au putut demonstra că gena, denumită după celebrul personaj din jocurile video, este cea care determină forma degetelor de la mâini, având, totodată, un rol foarte important în coordonarea dezvoltării scheletului fiecărui membru al corpului nostru. Conform rezultatelor obţinute, gena SHH are un rol similar în dezvoltarea branhiilor calcanilor.
Pentru a testa dacă SHH îndeplineşte aceleaşi funcţii în ambele cazuri, profesorul Andrew Gills şi colegii săi din cadrul Universităţii din Cambridge au întrerupt activitatea genei, de mai multe ori, pe parcursul dezvoltării embrionilor de calcan. Cercetătorii au aflat, astfel, că în momentul în care activitatea genei este inhibată în fază iniţială, razele branhiale se dezvoltă pe latura greşită a arcului branhial. Pe de altă parte, atunci când procesul a fost întrerupt într-un stadiu ulterior, s-au format mult mai puţine raze branhiale faţă de cazul precedent, însă toate acestea s-au dezvoltat în mod normal.
Oamenii de ştiinţă englezi susţin că acest proces se desfăşoară într-un mod asemănător şi în cazul membrelor corpului uman. ,,Rezultatele experimentului nostru pot fi văzute ca nişte dovezi ale asemănării dintre structura genetică a branhiilor peştilor şi cea a membrelor corpului uman. Cu toate acestea, nu au fost descoperite până acum fosile care să ne ajute să dezlegăm pe deplin acest mister”, a declarat profesorul Andrew Gills pentru publicaţia Science Daily.
Sursa: sciencedaily.com
Vă mai recomandăm şi: Reuşită de EXCEPŢIE a cercetătorilor chinezi. Este pentru prima dată când acest proces a putut fi observat în spaţiul cosmic – FOTO
Un neurobiolog român vrea să genereze un cortex cerebral uman în laborator – FOTO
Oamenii de ştiinţă caută 13 persoane care ar putea rezolva misterul mutaţiilor genetice