Experţii NASA au finalizat construcţia rezervorului celei mai puternice rachete din lume – FOTO
La sfârşitul săptămânii trecute, specialiştii NASA au anunţat că asamblarea rezervorului celei mai puternice rachete construite până acum a fost finalizată. Dispozitivul, denumit ,,Space Launch System” (,,SLS”), a fost proiectat cu scopul de a propulsa naveta spaţială Orion pe parcursul unor misiuni cosmice extrem de complexe.
Unul dintre cele două rezervoare din care este compus SLS va fi umplut cu oxigen lichid, va avea o înălţime de circa 60 de metri şi un diametru de aproximativ 9 metri. Acesta va fi cuplat cu un alt rezervor, încărcat cu hidrogen lichid. Cele două bazine urmează să fie folosite pentru a alimenta motoarele de tip Rs-25, care propulsează racheta.
Rezervorul SLS cu oxigen lichid (Foto:nasa.gov)
În urmă cu câteva zile, în cadrul Michoud Assembly Facility din New Orleans, SUA, a fost definitivată asamblarea rezervorului în care urmează să fie introdus oxigen lichid. În aceeaşi locaţie, în urmă cu mai bine de o lună, au fost finalizate lucrările de construire a rezervorului destinat alimentării cu hidrogen lichid.
Michoud Assembly Facility (Foto:nasa.gov)
Agenţia Spaţială Americană plănuieşte să lanseze nava spaţială Orion pe parcursul anului 2018. Până atunci, specialiştii americani muncesc la îmbunătăţirea infrastructurii Centrului Spaţial Kennedy (Florida), de unde va fi lansat vehiculul propulsat cu ajutorul dispozitivului SLS.
Centrul Spaţial Kennedy din Florida, SUA (Foto:nasa.gov)
,,Echipa noastră se străduieşte din greu să transforme această locaţie şi, până la ora actuală, a făcut progrese remarcabile. Ne pregătim să realizăm prima călătorie spre Marte, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, construcţia navetei Orion va trebui finalizată până în anul 2018″, a declarat managerul programului de dezvoltare a Centrului Spaţial Kennedy, Mike Bolger.
Sursa: Mail Online
Vă mai recomandăm şi: Ce s-ar întâmpla cu organismul nostru în cazul în care ne-am teleporta? – VIDEO