Opiaceele şi riscul care vine la pachet cu ameliorarea durerii. ”Aceste date ne arată o nouă tendinţă PERICULOASĂ”
Această afirmaţie aparţine Departamentului de Anesteziologie şi Îngrijiri Critice de la Şcoala Perelman de Medicină a Universităţii din Pennsylvania, SUA.
Studiul va fi publicat împreună cu un ghid de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), care face apel la medici să evite exagerarea prescrierii opioidelor pentru pacienţii ce aşteaptă intervenţii chirurgicale şi a altor pacienţi cu afecţiuni dureroase.
Abuzul şi dependenţa de opiacee este o preocupare tot mai mare a Institutului Naţional al SUA privind Consumul de Droguri, care a estimat că aproximativ 2,1 milioane de americani suferă de tulburări provocate de substanţe analgezice opioide, iar circa 467.000 de americani sunt dependenţi de heroină. În ultimul timp, s-a accentuat relaţia puternică dintre consumul de opiacee şi abuzul de heroină.
Opiaceele sunt substanţe ce conţine opiu sau care au aceeaşi acţiune ca şi opiul. Opiul, însă, este o substanţă narcotică toxică obţinută prin uscarea latexului extras prin incizie din capsulele necoapte ale unei specii de mac şi este folosit ca somnifer, calmant, analgezic, stupefiant.
Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au analizat asigurările de sănătate din 2004 până în 2012, pentru 155.297 de adulţi care au suferit patru intervenţii chirurgicale ambulatorii comune: intervenţii chirurgicale de reparaţii de tunel carpian, eliminarea vezicii biliare prin laparoscopie, unele intervenţii chirurgicale la genunchi şi operaţii de hernie.
Analizând pacienţii care nu au primit o prescripţie medicală de opiacee, în cele şase luni care preced o intervenţie chirurgicală, cercetătorii au observat că patru din cinci pacienţi au primit o reţetă plină de medicamente analgezice opioide în cele şapte zile după intervenţia chirurgicală.
Cantitatea de medicamente opioide prescrise pacienţilor după o intervenţie chirurgicală a crescut, de asemenea, semnificativ între anii 2004 şi 2012. Printre pacienţii supuşi unei artroscopii la genunchi, de exemplu, anchetatorii au estimat o creştere mai mare cu 18 la sută peste cantitatea medie totală de opioide prescrise.
„Aceste date ne arată o nouă tendinţă”, a declarat autorul principal al studiului, Mark Neuman, doctor, profesor asistent de Anesteziologie şi Îngrijiri Critice şi director al Centrului Penn pentru Cercetarea şi Tranformarea Rezultatelor Perioperatoriii (Penn CPORT).
„Creşterea, pe care o observăm de-a lungul timpului, în prescriea opioidelor de după o intervenţie chirurgicală se produce pe fundalul unei crize majore de sănătate publică şi anume abuzului de prescriere a opioidelor”, a adăugat Mark Neuman.
Ghidul CDC recomandă, de asemenea, ca medicii să stabilească obiective de tratament înainte de a prescrie opiacee şi de a întrerupe administararea acestor substanţe în cazul în care beneficiile nu depăşesc riscurile. În plus, CDC recomandă ca medicii să prescrie cea mai mică doză eficace, reevaluând cu atenţie beneficiile şi riscurile la fiecare trei luni pentru cazurile când tratamentul cu opioide continuă.
Sursa: Science Daily
Vă recomandăm şi aceste articole:
A fost inventat un nou MEDICAMENT, la fel de puternic ca morfina, dar fără efecte adverse