Home » Știință » Parbrizul îngheţat ar putea fi ceva de domeniul trecutului în curând, datorită unui nou material

Parbrizul îngheţat ar putea fi ceva de domeniul trecutului în curând, datorită unui nou material

Parbrizul îngheţat ar putea fi ceva de domeniul trecutului în curând, datorită unui nou material
Publicat: 16.03.2016
În curând, graţie unei noi tehnologii, şoferii ar putea scăpa de unul dintre cele mai enervante lucruri pe care trebuie să le facă în dimineţile din anotimpul rece: înlăturarea stratului de gheaţă care se formează pe parbrizul maşinii.

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au creat un material special care poate fi aplicat dintr-un spray pe orice suprafaţă şi care împiedică formarea de gheaţă pe aceasta, informează Go4it. Apa se va solidifica în continuare pe aceste suprafeţe, dar nu va adera la ele, fiind foarte uşor de înlăturat.

Substanţa transparentă este realizată pe bază de cauciuc sintetic şi poate fi folosită şi în frigidere, pentru a se evita depunerea de gheaţă.

O altă industrie care ar putea beneficia de pe urma substanţei este cea aeronautică, unde multe accidente s-au produs din cauza depunerilor de gheaţă, potrivit Go4it.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase