Adrenalina eliberată în timpul exerciţiilor fizice poate micşora tumorile cu până la 50%
Mişcarea îndelungată şi intensă poate micşora tumorile canceroase cu până la 50%, informează MailOnline.
Cercetătorii au realizat experimentul asupra a două grupuri de şoareci care prezentau tumori la nivelul plămânilor. Un grup de şoareci a fost supus unor exerciţii fizice, în timp ce al doilea grup nu a făcut activitate fizică.
La şoarecii care au folosit roata de exerciţii, s-a observat micşorarea tumorilor cu aproximativ 50% datorită adrenalinei eliberate în timpul mişcării.
Specialiştii sunt de părere că adrenalina rezultată în urma unei mişcări de mare intensitate ajută celulele imunitare să lupte cu cele canceroase, direcţionându-le spre plămâni, ficat sau tumorile de la nivelul pielii.
“Este bine cunoscut faptul că infiltrarea celulelor de tip NK (ucigaşii naturali ai celulei canceroase) poate controla şi regla mărimea tumorilor, dar nimeni nu s-a interesat de modul în care exerciţiile fizice ajută sistemul imunitar în acest sens”, a declarat profesorul Pernille Hojman, unul dintre autorii studiului.
“În experimentul nostru, am încercat să injectăm andrenalină la şoareci, pentru a imita creşterea acesteia, care are loc în timpul unei mişcări intense, iar când am făcut acest lucru, am putut observa că celulele de tip NK s-au mobilizat în sânge şi au circulat în direcţia tumorii, stabilindu-se acolo“, a adăugat profesorul.
Şoarecii care au făcut parte din grupul supus exerciţiilor fizice, dar cu un număr redus de celule de tip NK, nu au furnizat rezultate favorabile studiului. Blocarea efectului adrenalinei a avut un efect similar, conducând cercetătorii către concluzia că adrenalina trebuie să interacţioneze cu celulele naturale care le ucid pe cele canceroase.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că un semnal chimic produs de muşchi în timpul exerciţiilor, Interleukin 6 (IL-6), ajută la ghidarea celulelor de tip NK către celulele canceroase.
“În acest studiu, arătăm că exerciţiile care induc IL-6 în organism joacă un rol esenţial în ataşarea celulelor NK în tumoare, dar şi în activarea acestora“, a completat Hojman.
Acest studiu a fost efectuat pe şoareci de laborator, iar pentru pentru ca specialiştii să observe cu exactitate efectele benefice asupra pacienţilor bolnavi de cancer, sunt necesare cercetări suplimentare.
Sursa: Mail Online