Oamenii de ştiinţă au GĂSIT exact zona din creier unde începe să se dezvolte Alzheimerul – VIDEO

18 02. 2016, 09:00

Cercetătorii menţionează o regiune critică şi vulnerabilă la nivelul creierului numită locus coeruleus. Această zonă este supusă unor daune timp de zeci de ani, înainte ca pacienţii cu demenţă să înceapă să prezinte simptome.

Conform revizuirii unor probe medicale, locus coeruleus, situat aproape de baza trunchiului cerebral, poate fi mai important pentru funcţia cognitivă decât a fost considerat anterior. Potrivit experţilor californieni, la pacienţii cu demenţă, locus coeruleus se deteriorează de foarte devreme, încă de la 20 de ani.

Descoperirea, publicată în revista Trends in Cognitive Sciences, poate ajuta medicii să dezvolte noi metode pentru a trata Alzheimerul.

Locus coeruleus este o mică parte (marcată cu verde) a trunchiului cerebral, care eliberează noradrenalină, un produs chimic responsabil pentru reglementarea ritmului cardiac, atenţiei, memoriei şi cogniţiei.

Din cauza faptului că este atât de bine legat de alte părţi ale creierului, este extrem de sensibil la efectele toxinelor şi ale infecţiilor, afirmă oamenii de ştiinţă citaţi de dailymail.co.uk. Ei au descoperit că locus coeruleus este prima parte a creierului care prevede acumularea de tau, o proteina care a fost considerată factorul ce declanşează boala Alzheimer.

Echipa de la Universitatea din California de Sud a declarat că angajarea creierului la sarcini complexe, precum ascultarea muzicii dificile, rezolvarea rebusurilor sau un loc de muncă complicat pot ajuta la prevenirea demenţei.

Acest lucru se datorează faptului că noradrenalina, care este eliberată din locus coeruleus, atunci când persoana întâlneşte dificultăţi mintale poate ajuta la încetinirea declinului cerebral.

Studii separate, efectuate cu şobolani şi şoareci, au arătat că noradrenalina poate ajuta la protejarea celulelor creierului de inflamaţie şi degenerare. Şi alte cercetări au arătat că persoanele care au locuri de muncă dificile mental sau le plac jocurile complicate, cum ar fi integramele, tind să aibă rate mai mici de demenţă.

În 2015 s-au estimat că există 46,8 milioane de oameni din întreaga lume care trăiesc cu demenţă.

Conform oragnizaţiei Alzheimer Disease International , acest număr se va dubla la fiecare 20 de ani, ajungând la 74.700.000 în 2030 şi 131.500.000 în anul 2050.

Demenţa afectează în principal persoanele mai în vârstă, cu toate că există o înregistrare tot mai mare a cazurilor care încep să prezinte simptome înainte de vârsta de 65 de ani. Cifrele arată că există peste 9,9 milioane de cazuri noi de demenţă în fiecare an la nivel mondial, ceea ce înseamnă un caz nou la fiecare 3,2 secunde.

„Educaţia şi cariere atractive produc o întârziere a „rezervei cognitive”, şi cresc eficienţa creierului. Provocarea mentală de-a lungul întregii vieţi ar putea contribui la rezerva cognitivă”, a declarat autorul studiului, profesorul Mara Mather, expert în cogniţie şi îmbătrânire.

„Aproximativ o jumătate de milion de oameni din Marea Britanie traiesc cu Alzheimer şi nu există tratamente pentru a stopa daunele cauzate de boală.  Acest studiu reuneşte anii de cercetare într-o regiune a creierului numită locus coeruleus, care pare a fi un sit precoce a leziunilor bolii Alzheimer”, a declarat Rosa Sancho, de la Centrul de Cercetare a Alzheimer din Marea Britanie.

Este important ca cercetătorii din întreaga lume să investigjeze stadiile iniţiale ale bolii Alzheimer şi să cerceteze de ce unele părţi ale creierului sunt mai vulnerabile la daune decât altele, deoarece acest lucru va ajuta la producerea noilor tratamente.

Sursa: Mail Online

Vă recomandăm şi aceste articole:

S-a descoperit cauza bolii Alzheimer. Tratamentele se concentrau până acum pe altă anomalie din creier – VIDEO
 
Un nou studiu sugereaza că maladia Alzheimer este cauzată de o ciupercă cerebrală
 
Cauza maladiei Alzheimer e, cel mai probabil, TRANSMISIBILĂ. Tot mai multe cercetări sugerează acest lucru – VIDEO
 
Aspirina privită dintr-o nouă pespectivă. Compusul găsit în aspirină ar putea stopa două maladii crunte