Oamenii de ştiinţă au aflat cum să deprindem abilităţi de două ori mai rapid

06 02. 2016, 19:00
Oamenii de ştiinţă au descoperit că, prin variaţia subtilă a antrenamentului, puteţi menţine creierul mai activ de-a lungul întregului proces de învăţare. Prin această variaţie a antrenamentului se poate înjumătăţi timpul necesar.
 
„Ceea ce am descoperit este că dacă practici o versiune uşor modificată a unei sarcini pe care doreşti să o stăpâneşti, de fapt vei învăţa mai mult şi mai rapid decât în cazul în care vei repeta exact acelaşi lucru de mai multe ori”, a declarat cercetatorul principal Pablo Celnik, de la Universitatea Johns Hopkins.
 
Cercetătorii au ajus la această concluzie după ce 86 de voluntari au încercat să înveţe o nouă abilitate, şi anume deplasarea cursorului pe ecranul unui computer printr-un dispozitiv mic, care a înlocuit mouse-ul.
 
Voluntarii au fost împărţiţi în trei grupuri, iar fiecare a petrecut 45 de minute practicând acest lucru. Şase ore mai târziu, un grup a fost rugat să repete din nou acelaşi exerciţiu de formare, în timp ce un alt grup a efectuat o versiune modificată puţin, care cerea o forţă diferită pentru a muta cursorul. Al treilea grup a completat numai prima sesiune de formare, astfel încât acestea ar putea acţiona ca grup de control.
 
La sfârşitul perioadei de formare, toată lumea a fost testată cât de precis şi rapid poate efectua calificarea învăţată. Rezultatul a fost previzibil, grupul de control a trecut testul cel mai prost, după o singură sesiune de antrenament. Dar surpriza a fost că grupul care a repetat sesiunea de formare iniţială, a făcut, de fapt, mai rău testul comparativ cu cei care au avut metode mixte de instruire. 
 
Cercetătorii cred că este din cauza reconsolidării, care este un proces prin care amintirile existente sunt reamintite şi modificate cu noi cunoştinţe. Mult timp, se credea că reconsolidarea ar putea ajuta la consolidarea abilităţilor motorii. Acest studiu este unul dintre primele experimente care testează această ipoteză.
 
„Rezultatele noastre sunt importante pentru că au dezvăluit lucruri puţin cunoscute până acum şi, mai ales, despre modul în care funcţionează reconsolidarea. Acest lucru arată câ manipulările simple, din timpul antrenamentului, pot duce la rezulatte mai rapide şi mai mari. Scopul este de a dezvolta intervenţii comportamentale noi şi programe de formare, care să ofere şansa de a instrui persoane într-o cantitate redusă de timp”, a declarat Celnik. 
 
„Dacă sarcina este modificată prea mult, oamenii nu obţin câştigul pe care l-am observat în timpul reconsolidării. Modificarea între sesiuni trebuie să fie subtilă”, a adăugat Celnik.
 
Noile informaţii ar putea ajuta persoanele cu membre amputate să înveţe mai rapid să folosească proteze sau să accelereze recuperarea oamenilor care au suferit din cauza accidentelor cerebrale vasculare. 
 
Sursa: Science Alert
 
Vă recomandăm şi următoarele articole: