Cercetătorii japonezi au reuşit să realizeze cu succes un experiment mai neobişnuit
Cercetătorii niponi au reuşit să realizeze cu succes un experiment mai neobişnuit, să crească o ureche din celule umane pe spatele unui cobai, declarând că această tehnologie ar putea fi pusă în serviciul omenirii, pe parcursul următorilor cinci ani.
Potrivit cercetătorilor japonezi, acest experiment poate ajuta persoanele care au unele malformaţii de la naştere sau care au suferit din cauza unor catastrofe, tragedii, fiind mutilaţi.
În momentul de faţă, urechile artificiale umane sunt reconstruite din carilajul prelevat din coastele pacientului, fiind necesare mai multe intervenţii chirurgicale.
Prelevarea de cartilaj este dureroasă, iar pieptul pacientului nu se reface complet după acest transplant. Noua metodă a cercetătorilor niponi se bazează pe doar câteva eşantioane de celule umane folosite ca materie primă.
Experimentul a fost posibil după ce oamenii de ştiinţă japonezi au transformat celule stem în celule cartilaginoase.
Cartilajul creat în laborator a fost format în nişte bile de dimenisuni mici şi introduse în spatele cobaiului, în niste tuburi de plastic în formă de ureche umană. Dupa două luni, pe spatele cobaiului a crescut o ureche.
Sursa: Rador