Cum ar putea un gândac să revoluţioneze industria aeronautică

28 01. 2016, 15:00

O echipă de specialişti de la Virginia Polytechnic Institute a descoperit o metodă prin care se poate preveni formarea gheţii pe avioane.

„Am remarcat ironia: o insectă a cărui casă se află într-un loc arid ne-a oferit inspiraţia pentru a face o descoperire legată de îngheţ”, a explicat Jonathan Boreyko, unul dintre cercetători.

Gândacul de deşert poate colecta apa din atmosferă prin intermediul unei proprietăţi unice a cochiliei sale netede, care e dotată cu nişte proeminenţe. Acest lucru permite formarea picăturilor de apă şi dirijarea lor către gura animalului.

Oamenii de ştiinţă au studiat modelele regăsite pe cochilia insectei şi le-au reprodus pe o plăcuţă de silicon. Suprafaţă materialului respinge apa, astfel că nu e absorbită, iar picăturile de lichid sunt separate unele de altele şi se deplasează aproape continuu, ceea ce încetineşte sau previne fenomenul de îngheţare.

Metoda s-ar putea aplica în industria aeronautică, unde sume uriaşe sunt cheltuite anual pentru ca avioanele să rămână uscate.

Dirijarea controlată a apei ar fi o alternativă mai ieftină şi mai eficientă la tehnologiile folosite în prezent, arată oamenii de ştiinţă care au dezvoltat proiectul.

Sursa: csmonitor.com