4 teorii referitoare la viaţa extraterestră de pe alte planete. Este posibil, totuşi, să nu fim singuri în Univers – FOTO
De-a lungul timpului, au fost emise extrem de multe teorii referitoare la apariţia şi evoluţia extratereştrilor, care ne-ar putea vizita într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Bineînţeles că, până în momentul de faţă, nu există nicio dovadă concludentă referitoare la existenţa vreunui organism care să fi trăit în spaţiul cosmic, dar acest lucru nu înseamnă că teoreticienii s-au oprit din a-şi expune ideile.
Iată câteva dintre cele mai suprinzătoare teorii, care au ca personaje principale extratereştri:
1. Pe suprafaţa unor planete există substanţe chimice, care pot declanşa apariţia formelor de viaţă
Deşi originea vieţii pe Pământ rămâne o problemă intens dezbătută de către oamenii de ştiinţă, noi studii arată că primele organisme au apărut pe planeta noastră în urmă cu peste 3 miliarde de ani, ca urmare a unor reacţii chimice complexe. Mai precis, se consideră că primele forme de viaţă s-au format în timpul interacţiunii dintre gazele, praful şi plasma provenite din norii interstelari. Toate aceste elemente au ajuns pe Terra prin intermediul asteroizilor şi meteorilor, care au lovit în trecut planeta noastră.
Foto: killerasteroids.org
Unii cercetători susţin că acest fenomen ar fi putut avea loc într-un mod similar şi pe suprafaţa altor planete. De exemplu, pe Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, au fost detectate elemente de aceeaşi natură cu cele descrise anterior. Prin urmare, dacă pe Pământ aceste substanţe au putut declanşa apariţia formelor de viaţă, de ce acest fenomen nu ar fi fost posibil şi în cazul altor corpuri cereşti, se întreabă teoreticienii.
2. Pe alte planete ar putea exista deja oceane şi lacuri, capabile să adăpostească organisme extraterestre
Dacă pe Terra primele forme de viaţă au apărut în apele oceanului planetar, ele s-ar fi putut dezvolta într-un mod similar şi pe alte planete. În acest sens, pe suprafaţa lui Marte sau a lui Titan s-au descoperit deja numeroase dovezi ale unor cursuri de apă, însă cel mai bun exemplu rămâne Europa, unul dintre sateliţii naturali ai lui Jupiter.
Foto: jpl.nasa.gov
În mod concret, cercetătorii susţin că pe suprafaţa satelitului Europa există un ocean gigant, acoperit în întregime cu un strat imens de gheaţă. Deocamdată, nu se ştie dacă în apele acestui presupus ocean există forme de viaţă.
3. Unele organisme de pe Terra pot supravieţui în spaţiul extraterestru
Pe planeta noastră există numeroase specii, care trăiesc în cele mai variate medii de viaţă, dar unele dintre acestea par să fie desprinse din filmele SF. Ele se numesc „extremofile” şi s-au adaptat în timp unor condiţii extreme de supravieţuire, cum sunt, de exemplu, temperaturile foarte ridicate din interiorul izvoarelor geotermale. Printre acestea se numără tardigradele, cunoscute şi sub numele de „urşi de apă”.
Foto: wired.com
Astfel de organisme trăiesc în medii de viaţă extreme, putând rezista la temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, la condiţii de radioactivitate şi, cel mai important, po supravieţui în spaţiul cosmic. Această din urmă abilitate a suscitat interesul unor cercetători, care consideră că şi alte organisme se puteau dezvolta în mediul extraterestru.
4. În Univers sunt identificate din ce în ce mai multe planete asemănătoare cu Terra
Printre cei mai importanţi indicatori ai potenţialului unei planete de a găzdui forme de viaţă se numără dimensiunile acesteia, dar şi distanţa faţă de stelele care o orbitează. Până acum, telescopul Kepler a putut identifica numeroase planete asemănătoare cu Pământul, însă informaţiile primite la sol nu consituie dovezi concludente pentru a demonstra existenţa unor organisme. Mai mult decât atât, planetele cu o structură similară cu cea a Pământului se află la distanţe foarte mari faţă de noi, fapt care împiedică studierea în amănunt a posibilităţii explorării acestora.
Foto: sigmalive.com
Sursa: news.yahoo.com
Citeşte şi: Cum arată înainte de recoltare alimentele exotice preferate
Acest peşte TRANSPARENT îşi capătă culoarea doar la maturitate. FOTO+VIDEO