Oamenii de ştiinţă au creat cel mai scump material din lume. Cât valorează acesta

13 01. 2016, 09:05

Cercetătorii Universităţii din Oxford, Marea Britanie, au creat un nou material, pe care l-au denumit endohedral fullerene. O mostră din acest material, cântărind 200 de micrograme, a fost vândută de curând cu suma de 32.000 de dolari. Cantitatea este similară cu a cincisprezecea parte din greutatea unui fulg de zăpadă sau a opta parte din greutatea unui fir de păr uman. Prin urmare, oamenii de ştiinţă britanici au reuşit să vândă cel mai scump material creat vreodată de om.

Endohedral fullerene este compus din nanostructuri sferice de carbon 60. Acestea au în structura lor interioară molecule ale unor subtanţe precum nitrogenul, fosforul sau heliul. Oamenii de ştiinţă consideră că, dintre aceste elemente, nitrogenul este cel mai important, deoarece spinul atomilor ce formează acest gaz are o durată de viaţă foarte îndelungată.

Tocmai din acest motiv, cercetători investighează posibilitatea utilizării acestor atomi, pentru a produce ceasuri atomice, considerate cele mai precise sisteme de măsurare a timpului. Mai mult decât atât, atomii de nitrogen pot fi folosiţi la fabricarea celor mai precise device-uri realizate până acum.

Astfel, ceasurile atomice vor avea dimensiuni atât de reduse, încât vor putea fi integrate în sistemele smartphone-urilor sau a dispozitivelor GPS. Cu ajutorul noii tehnologii, sistemele de poziţionare vor fi atât de precise, încât ne vor ajuta să localizăm obiecte cu o precizie de 1mm.

„În momentul de faţă, ceasurile atomice au dimensiunea unei încăperi. Endohedral fullerene va face ca mecanismele de măsurare a timpului să funcţioneze pe telefoanele noastre mobile. Cea mai importantă aplicabilitate a noului material va fi în producţia de autovehicule autonome. De exemplu, dacă două maşini sunt pe punctul de a intra în coliziune, sistemul va calcula distanţa dintre ele, iar posibilitatea de a se produce un accident va fi diminuată semnificativ”, a declarat Lucius Cary, director al Oxford Technology SEIS, firmă care asigură o parte din finanţarea proiectului.

Singurul material de pe Terra care poate rivaliza ca preţ cu endohedral fullerene ar fi antimateria. NASA a aproximat preţul acesteia la 61 de trilioane de dolari gramul, însă, până acum, nici o companie nu s-a oferit să producă antimaterie în scop comercial.

Sursa: sciencealert.com