Pe măsură ce înaintează în vârstă, stelele au o rotaţie din ce în ce mai lentă. Observând acest proces, oamenii de ştiinţă au putut estima timpul scurs de la apariţia corpurilor cereşti cu lumină proprie şi până în prezent. Această metodă de datare poartă numele de girocronologie.
În timpul rotaţiei pe care o efectuează, stelele împrăştie în jurul lor particule de materie ce formează aşa-numitul praf stelar. Acesta reacţionează cu câmpul magnetic dimprejurul stelei, comportându-se asemenea unui sistem de frânare a spinului de rotaţie.
Cu toate acestea, cercetătorii din cadrul Institutului Carnegie pentru Ştiinţă, SUA, sunt de părere că stelele mai vechi nu au o rotaţie atât de încetinită pe cât se credea până acum. Motivul pe care ei îl susţin se referă la faptul că slăbirea în intensitate este impulsionată de o schimbare în modul de îmbătrânire a câmpului magnetic stelar.
Atât în cazul stelelor, cât şi al Soarelui, modificările de la nivelul câmpului magnetic sunt graduale. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă încearcă să estimeze care ar putea fi durata unei asemenea modificări.
Recalibrările sunt necesare pentru a înţelege modul în care evoluează astrul solar. Mai mult decât atât, aceste măsurători au o importanţă specială în studierea comportamentului stelelor de orice tip.
„Determinarea vârstei unei stele este importantă pentru a înţelege ciclurile de viaţă ale sistemelor astronomice. Girocronologia are potenţialul de a fi o metodă foarte precisă în estimarea vârstei unui corp ceresc, oferindu-ne informaţii exacte privind calibrarea corectă a măsurătorilor”, a declarat Jennifer van Saders, astronom al Institutului Carnegie pentru Ştiinţă.
Sursa: upi.com