Home » Știință » Cum ne influenţează culorile starea de spirit

Cum ne influenţează culorile starea de spirit

Cum ne influenţează culorile starea de spirit
Publicat: 14.09.2015
Culorile joacă un rol foarte important în viaţa oamenilor. Ele nu influenţează doar alegerea hainelor sau decorarea locuinţelor, ci acţionează şi asupra stării de spirit şi a sentimentelor. De la calm la excitaţie, de la relaxare la un câştig de energie este paleta de stări pe care o abordează passionsante.be în legătură cu culorile.

De exemplu, fiecare nuanţă de verde poate avea un impact diferit. Verdele smarald inspiră lux, cel al apei (foarte deschis) şi verdele-bleu evocă destindere şi odihnă, cu efect relaxant şi calmant. O cameră în care domină aceste culori este propice unui somn liniştit. Verdele citron dă energie şi face minuni într-un mediu unde trebuie stimulată creaţia. Verdele oliv însă îndeamnă la ordine şi armonie, fiind o alegere bună pentru un spaţiu de lucru unde totul trebuie bine aranjat.

Roşul, culoarea dragostei, semnalează emoţii intense. Atracţie sexuală, anxietate, furie şi alte sentimente puternice, extreme, primare au drept conotaţie culoarea roşie. Un articol de îmbrăcăminte roşu contribuie la consolidarea încrederii în sine însuşi şi a forţei mentale. Pe de altă parte, se pare că roşul alterează spiritul analitic, lucru deloc surprinzător dacă se ţine seama de faptul că, în situaţia acestei culori, instinctul trece înaintea analizei. De fapt, culoarea roşie nu oferă siguranţă, ci menţine adrenalina la un nivel ridicat.

Albul evocă puritatea şi prospeţimea, fiind o culoare luminoasă, liniştitoare şi vaporoasă. În Europa este simbolul virginităţii şi culoarea rochiei de mireasă. În spitale, personalul medical poartă adesea halate albe, care degajă impresia de curăţenie. Însă prea mult alb provoacă un efect de uniformitate, cu riscul plictiselii, putând duce la dispariţia interesului.

Galbenul evocă energia solară, fiind asociat cu fericirea şi optimismul. Un mediu colorat în galben stimulează energia şi dorinţa de inovare. Însă, cu trecerea timpului poate deveni opresiv, mai ales în cazul camerelor zugrăvite în culoare aprinsă. Acest lucru se întâmplă mult mai rar în privinţa galbenului pal, care dinamizează fără să obosească.

Culoarea albastră este asociată cu o paletă diversă de influenţe, având numeroase nuanţe, fiecare exercitând o influenţă specifică asupra atmosferei şi a stării de spirit. Albastrul este în mod clasic culoarea liniştii şi a calmului, faptul că este simbolul căştilor albastre nefiind întâmplător. El poate totuşi sugera şi răceală, autoritate şi chiar aroganţă. O haină bleumarin — costum sau taior — reflectă loialitate, fidelitate, soliditate şi leadership. La un interviu de angajare, culoarea albastru închis este un atu suplimentar. Albastrul deschis şi cel pal aduc linişte şi calm, însă o cameră zugrăvită în aceste culori dă o impresie de răceală.

La fel ca roşul, portocaliul evocă sentimente foarte intense. Este o culoare tonifiantă, care poate fi extrem de benefică persoanelor stresate sau nefericite. Culoarea sugerează şi perseverenţă, bunătate şi echitate, fiind adesea utilizată în reclame şi pe etichetele produselor. Mesajul este „Cumpăraţi-mă, sunt o garanţie de calitate şi fiabilitae”. Portocaliul este o alternativă ideală pentru cei cărora roşul lise pare prea intens, prea agresiv.

Negrul este o culoare plină de simboluri şi reflectă o gamă vastă de emoţii, în funcţie de context: forţă, încredere, consolare, tristeţe. Un accesoriu, un articol de îmbrăcăminte sau un element decorativ de culoare neagră înseamnă forţă, eleganţă şi rafinament. În lenjeria feminină, negrul este de o mare senzualitate. Negrul, ca şi albul în unele zone ale globului, este culoarea doliului, prin urmare a tristeţii.

Sentimentele asociate culorii mov depind de nuanţă şi de dominanţa albastrului sau a roşului (din amestecul cărora a luat naştere movul). Culoarea închisă evocă lux, înţelepciune şi introspecţie, degajând o impresie de generozitate. Movul lavandă este mai uşor, ludic şi romantic, în timp ce movurile în care albastrul domină sunt mai reci, mai discrete, mai rezervate decât variantele care au mai mult roşu. În trecut movul era o culoare greu de obţinut şi, prin urmare, se vindea mai scump. Din acest motiv era rezervat elitelor avute, fiind numit „culoare regală”.

Rozul evocă nevinovăţia, romantismul şi feminitatea. Culoarea este liniştitoare, proaspătă şi ludică. Varianta aprinsă este festivă, uneori teatrală, şi produce bucurie, în timp ce rozul pal simbolizează inocenţa şi amabilitatea. De aici vine tradiţia îmbrăcării fetiţelor în roz. Însă, dat fiind caracterul său calmant, rozul poate părea plictisitor când este necesar un plus de energie. Unele cluburi sportive, de exemplu, zugrăvesc vestiarul adversarilor în roz pal, sperând să le scadă energia.

Ultima culoare trecută în revistă de passionsante.be, castaniul, este culoarea pământului, a ancorării în realitate şi a înţelepciunii. La modul general, persoanele care poartă maro sunt percepute ca fiind demne de încredere, fiabile. Dar şi în acest caz nuanţele trezesc sentimente diferite, de la deschidere, căldură umană, spontaneitate în cazul maroului teracotă, la pragmatism în cel al culorii foarte închise.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Manevre diplomatice în vremuri de război. Cine a fost primul-ministru român care știa ce se discuta în Ministerul de Externe francez
Manevre diplomatice în vremuri de război. Cine a fost primul-ministru român care știa ce se discuta în Ministerul de ...
Poluarea cu medicamente din ape schimbă comportamentul somonilor
Poluarea cu medicamente din ape schimbă comportamentul somonilor
„De aici începe drumul Crucii”. MIRACOLELE NEMAIÎNTÂLNITE de la Biserica Kretzulescu, în EXCLUSIVITATE la Altceva cu Adrian Artene
„De aici începe drumul Crucii”. MIRACOLELE NEMAIÎNTÂLNITE de la Biserica Kretzulescu, în EXCLUSIVITATE la Altceva ...
Culele de la Măldărești, acum 100 de ani. „Nimic nu mi-a plăcut mai mult”
Culele de la Măldărești, acum 100 de ani. „Nimic nu mi-a plăcut mai mult”
Cine a construit Titanicul? Povestea neștiută: Harland & Wolff, Thomas Andrews și căpitanul Smith
Cine a construit Titanicul? Povestea neștiută: Harland & Wolff, Thomas Andrews și căpitanul Smith
Biblioteca Umană din Danemarca. Human Libraries, locul unde se împrumută oameni pe post de cărți
Biblioteca Umană din Danemarca. Human Libraries, locul unde se împrumută oameni pe post de cărți
Influencerii istoriei, de la Mahomed, la Iisus și Gandhi
Influencerii istoriei, de la Mahomed, la Iisus și Gandhi
Cele mai sigure țări în cazul unui război mondial. Topul refugiilor geografice
Cele mai sigure țări în cazul unui război mondial. Topul refugiilor geografice
Test de cultură generală. Care este cea mai folosită valută din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai folosită valută din lume?
O grădină zoologică din Spania anunță un program special pentru animalele bătrâne
O grădină zoologică din Spania anunță un program special pentru animalele bătrâne
Papa Francisc, apariție surpriză după slujba din Duminica Floriilor. Ce le-a urat credincioșilor?
Papa Francisc, apariție surpriză după slujba din Duminica Floriilor. Ce le-a urat credincioșilor?
Electronicele folosite în pat cresc riscul de insomnie cu 59%
Electronicele folosite în pat cresc riscul de insomnie cu 59%
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Noi reguli de călătorie în Marea Britanie. Ce trebuie să știe turiștii?
Noi reguli de călătorie în Marea Britanie. Ce trebuie să știe turiștii?
Cercetătorii au dezvoltat un test simplu și rapid pentru a detecta Parkinson înainte de simptome
Cercetătorii au dezvoltat un test simplu și rapid pentru a detecta Parkinson înainte de simptome
Alcoolul crește riscul de cancer și boli cardiovasculare chiar și atunci când este consumat în moderație
Alcoolul crește riscul de cancer și boli cardiovasculare chiar și atunci când este consumat în moderație
Peste 3 milioane de copii din lume au murit din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice
Peste 3 milioane de copii din lume au murit din cauza infecțiilor rezistente la antibiotice
Oamenii de știință au descoperit o nouă toxină care afectează intestinul
Oamenii de știință au descoperit o nouă toxină care afectează intestinul