Cel mai „banal” tip de planetă din Univers, absent din Sistemul Solar

16 07. 2015, 16:59

Sistemul Solar din care face parte Pământul este alcătuit din planete telurice, precum Marte, Venus şi Terra, şi planete gazoase, precum Jupiter şi Saturn, două planete uriaşe, alături de altele de dimensiuni mai modeste. Însă această diversitate ascunde o mare absenţă: planeta cu cel mai banal profil din Univers, potrivit cunoştinţelor actuale ale oamenilor de ştiinţă.

În ultimii ani, informaţiile cunoscute de cercetători despre spaţiul care ne înconjoară au devenit tot mai numeroase. Savanţii au putut să evalueze mărimea şi greutatea planetelor din alte sisteme solare şi au putut să identifice profilul cel mai răspândit în rândul acestora. Astfel, cea mai „banală” planetă din Univers este mai mare decât Terra, dar mai mică decât Neptun, are o structură internă compusă din roci solide şi este înconjurată de o atmosferă ce constă într-un amestec de heliu şi hidrogen.

Experţii au denumit aceste planete „super-Terra” sau „mini-Neptun”.

Însă care este motivul pentru care această planetă atât de comună în Univers lipseşte din structura actuală a Sistemului Solar? Astrofizicianul şi jurnalistul Ethan Siegel încearcă să ofere un răspuns pentru această întrebare. El afirmă că acel tip de profil planetar a făcut parte din galaxia noastră cu mult timp în urmă.

Factorii care au determinat dispariţia sa din Sistemul Solar sunt numeroşi, spune savantul american. Structura Sistemului Solar a fost multă vreme diferită de starea ei actuală. Planetele gazoase se aflau probabil mai aproape de Soare decât se află în epoca actuală. Forţa de gravitaţie dintre planete şi proximitatea Soarelui ar fi determinat o respingere a acelor planete în afara Sistemului Solar.

Sursa: Mediafax