Home » Știință » O tehnică controversată de „clonare terapeutică”, folosită cu succes de cercetători

O tehnică controversată de „clonare terapeutică”, folosită cu succes de cercetători

O tehnică controversată de „clonare terapeutică”, folosită cu succes de cercetători
Publicat: 16.07.2015
Cercetătorii americani au folosit o tehnică de clonare controversată pentru a obţine celule suşă noi, sănătoase şi perfect compatibile cu organismele pacienţilor, pornind de la mici mostre recoltate din pielea unor persoane diagnosticate cu boli mitocondriale, informează Reuters.

Reuşita oamenilor de ştiinţă americani reprezintă un prim pas în dezvoltarea unor tratamente eficiente împotriva acestor boli incurabile şi cu potenţial letal.

Studiul care a prezentat noua tehnică, publicat în revista Nature, a evidenţiat felul în care cercetătorii americani au utilizat o metodă de transferare a nucleelor celulelor somatice pentru a produce celule suşă specifice pacienţilor, care au potenţialul de a trata maladiile genetice.

„Acest studiu permite obţinerea unei generaţii întregi de provizii – nelimitate şi lipsite de mutaţii genetice – de celule de schimb, cu rol de înlocuire, pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli mitocondriale”, a explicat medicul Robert Lanza, specialist la Advanced Cell Technology, care nu a participat însă la această cercetare ştiinţifică.

Transferul nuclear reprezintă, în mod tipic, primul pas în clonarea reproductivă – folosirea unor celule adulte pentru a produce o copie genetică a unui individ. După ce tehnica a fost utilizată pentru prima dată în 1996 şi a dus la crearea oii clonate Dolly, Organizaţia Naţiunilor Unite a a cerut ţărilor membre să interzică această metodă din motive etice şi morale.

În 2013, Shoukhrat Mitalipov, cercetător la Oregon Health and Science University, a reuşit în premieră mondială să folosească această metodă pentru a obţine celule suşă umane embrionare din celulele somatice ale unui pacient. Aceste celule suşă embrionare sunt extrem de valoroase pentru că sunt „pluripotente” – au abilitatea de a se transforma în orice tip de celulă din organism.

În noul său studiu, Mitalipov şi colegii săi au folosit aceeaşi metodă pentru a produce celule de înlocuire pentru pacienţii cu mutaţii la nivelul genelor mitocondriale, elemente biologice cu rol critic în procesul de producere a energiei de la nivel celular.

„Genele mitocondriale au scăpat, până acum, eforturilor depuse de oamenii de ştiinţă pentru a corecta astfel de mutaţii”, a declarat Shoukhrat Mitalipov.

În cadrul noului studiu, cercetătorii din statul american Oregon au extirpat nuclee din celulele pacienţilor şi le-au implantat în ovocite umane nefecundate, în care mitocondriile au fost păstrate, dar din care restul de ADN fusese îndepărtat. Apoi, savanţii au stimulat ovocitele să se dividă, producând celule suşă embrionare, care pot fi utilizate ulterior pentru a obţine celule cardiace şi nervoase sănătoase, care pot să înlocuiască celulele moarte ale pacienţilor.

Cercetătorii au arătat, de asemenea, că pot să producă celule suşă sănătoase, asemănătoare celor embrionare, folosind o altă metodă, prin care celule somatice adulte sunt reprogramate prin introducerea mai multor gene în nucleele lor. Această metodă nu implică utilizarea unor ovocite.

Profesorul Lanza spune că au fost deja iniţiate o serie de experimente în mai multe ţări ale lumii, în cadrul cărora sunt testate pe oameni diverse terapii cu celule pluripotente derivate din celule suşă, cu scopul de a descoperi noi tratamente eficiente împotriva unor boli precum diabetul, maladiile oculare şi cele cardiace.

Noul studiu a fost finanţat de Leducq Foundation, o fundaţie privată franceză.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Povestea spărgătorului de nuci
Povestea spărgătorului de nuci
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie 2026!
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie ...
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?