Pe Pământ au avut loc în realitate şase extincţii în masă. Ce s-a întâmplat în urmă cu 260 de milioane de ani
Istoria vieţii pe Pământ este fragmentată de câteva evenimente de mari dispariţii în masă. În ultimii 500 de milioane de ani s-au produs cinci astfel de fenomene majore care au dus, fiecare, la dispariţia a 50% până la 95% din biodiversitatea planetei. Recent, unii oameni de ştiinţă au avertizat că suntem în pragul unui al şaselea astfel de fenomen, de această dată produs din cauze antropice.
Timp de aproximativ două decenii, unii oameni de ştiinţă au susţinut ipoteza că ar fi existat încă un astfel de fenomen de dispariţie în masă în urmă cu 260 de milioane de ani, la sfârşitul stadiului Capitanian al epocii Guadalupian aflată la mijlocul perioadei Permiane a erei Paleozoic. Estimările anterioare sugerau că acest fenomen de dispariţie în masă a dus la pierderea a cel puţin 56% dintre speciile de plante terestre şi aproximativ 58% din biodiversitatea nevertebratelor marine.
Însă, din cauza perioadei foarte îndepărtate de timp în care s-a produs acest eveniment, paleontologii nu au descoperit suficiente dovezi în straturile fosiliere pentru a putea demonstra producerea fenomenului de dispariţie în masă. Acest lucru i-a făcut pe unii paleontologi să susţină că această dispariţie în masă nu a existat — în locul unei dispariţii în masă produse în timp relativ scurt, ei susţineau că multe specii din acea perioadă au dispărut lent, în timp.
Pentru a face lumină în aceste controverse, o echipă de paleontologi a ales să exploreze mai multe situri din Bazinul Karoo, o zonă foarte bogată în fosile care acoperă aproximativ două treimi din Africa de Sud. „Am adunat o uriaşă bază de date cu privire la fosilele din Bazinul Karoo în ultimii 30 de ani”, a declarat unul dintre coautorii acestui studiu, Bruce Rubidge, paleontolog şi specialist în sedimentologie de la Universitatea sud-africană din Witwatersrand.
Prin analiza specimenelor adunate de-a lungul deceniilor, oamenii de ştiinţă au descoperit că între 74% şi 80% dintre toate vertebratele terestre au dispărut în urmă cu 260 de milioane de ani. „Studii anterioare ajungeau la concluzia că la mijlocul Permianului, la sfârşitul (epocii) Guadalupian, s-a produs un important eveniment de dispariţie în masă, iar acum avem dovada că acest fenomen a afectat şi ecosistemul terestru (nu doar pe cel marin)”, a declarat Rubidge pentru Live Science.
Bruce Rubidge şi colegii săi au fost preocupaţi în acest studiu în special de originea mamiferelor. Ei s-au concentrat asupra strămoşilor mamiferelor — animale primitive din grupul Therapsidelor, un fel de reptile cu unele caracteristici de mamifere. Printre victimele acestui fenomen de dispariţie în masă se numără nişte Therapside primitive din subordinul Dinocephalia — primele tetrapode cu adevărat mari, sau animale cu patru picioare care au populat ecosistemul terestru. „Aceste animale aveau o lungime a corpului de aproximativ 3,5 metri”, conform lui Rubidge.
Conform studiului, majoritatea speciilor dispărute în urmă cu 260 de milioane de ani aparţineau subordinului Dinocephalia.
Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă au identificat faptul că acest eveniment de dispariţie în masă a coincis cu declanşarea unor puternice fenomene vulcanice în zona de sud a Chinei de astăzi. „Vulcanismul ar putea fi cauza acestui eveniment de dispariţie în masă”, conform lui Rubidge.
Pentru viitorul apropiat, Bruce Rubidge şi colegii săi doresc să adune cât mai multe fosile din acea perioadă pentru a afla mai multe despre dimensiunile acestui fenomen de dispariţie în masă. „Vrem să aflăm, de asemenea, ce s-a întâmplat după această dispariţie în masă — ce specii au pătruns în zonele de habitat lăsate libere de animalele dispărute şi de cât timp a fost nevoie pentru refacerea biodiversităţii”, a mai precizat el.
Concluziile acestui studiu sunt prezentate pa larg în ultimul număr al revistei Proceedings of the Royal Society B.