Un pahar cu suc de grepfrut, băut zilnic, protejează împotriva unor boli grave

08 07. 2015, 09:13

Oamenii de ştiinţă au descoperit că grepfrutul este bogat în flavonoide, substanţe care se pot găsi în toate tipurile de plante şi fructe, fiind responsabile de coloritul acestora, ce asigură organismului uman un supliment de vitamina C şi îmbunătăţesc structura pereţilor vaselor de sânge, potrivit dailymail.co.uk.

Studiul a fost realizat în Franţa, pe un eşantion de 48 de femei cu o stare de sănătate bună, cu vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani, acesta fiind unul dintre grupurile cu cel mai ridicat risc în dezvoltarea unei boli de inimă.

Jumătate dintre femeile incluse în studiu au primit zilnic 340 de mililitri de suc de grepfrut care conţinea flavonoide, în timp ce cealaltă jumătate a primit o băutură asemănătoare ca aspect, însă fără să conţină substanţele naturale.

După şase luni, rezultatele au arătat că după un consum regulat de suc de grepfrut care conţine flavonoide s-a înregistrat o îmbunătăţire a sănătăţii vaselor de sânge ale participantelor la acest studiu. În ceea ce priveşte al doilea grup, nu s-a înregistrat nicio modificare la cele 24 de femei. Elasticitatea pereţilor arterelor trebuie să fie cât mai mare pentru a permite sângelui să circule cu uşurinţă spre inimă.

„Sucul obişnuit de grepfrut consumat de femei sănătoase, aflate la vârsta a doua, este benefic pentru artere. Acest efect poate fi legat de flavonoidele prezente în fruct”, se arată în raportul întocmit de cercetători.

În acelaşi timp, pacienţii care suferă deja de o boală a inimii trebuie să aibă grijă când vine vorba despre consumul sucului de grepfrut, pentru că acesta interferează cu medicaţia. Nivelul medicamentelor folosite pentru scăderea colesterolului sau a tensiunii arteriale poate creşte semnificativ în sânge după un pahar de suc de grepfrut băut, expunând pacienţii la un risc mai mare al efectelor secundare.

Studiul a fost finanţat parţial printr-un grant oferit de Florida Department of Citrus.

Luna trecută, rezultatele unui studiu preliminar realizat pe baza datelor oferite de două cercetări anterioare care s-au desfăşurat pe o perioadă îndelungată de timp arătau o anumită asociere între consumul de citrice şi melanomul malign, potrivit Reuters.

După o monitorizare de peste 20 de ani, cercetătorii de la Universitatea Brown din Rhode Island au observat 1.840 de cazuri de melanom. În comparaţie cu persoanele care consumau citrice mai puţin de două ori pe săptămână, participanţii care au consumat citrice de 2-4 ori în şapte zile prezentau un risc de melanom cu 10% mai ridicat.

Sursa: Mediafax