Fizicienii au creat cel mai precis ceas de până acum. Pierde o secundă la fiecare 15 miliarde de ani
Ceasul măsoară timpul prin oscilaţia atomilor de stonţiu şi ar putea deveni într-o bună zi un standard pentru determinarea orei oficiale în jurul lumii. În momentul de faţă ora universală coordonată (UTC) este potrivită folosind ceasuri atomice care măsoară frecvenţa vibraţiilor cesiului, deşi acestea sunt precise doar în jurul de o secundă la sute de milioane de ani.
Ceasul cu stronţiu, dezvoltat de fizicienii de la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologii şi de cei de la Universitatea Colorado Boulder, măsoară mişcarea atomilor de stronţiu dintr-o coloană restânsă folosind lasere foarte puternice. Toţi atomii au o frecvenţă de vibraţie, pentru stronţiu aceasta fiind de circa 430.000 de miliarde de ori pe secundă, şi măsurarea acestor mişcări creează şi mişcarea ceasului.
Fizicienii au avut nevoie de şapte ani pentru a crea acest ceas el fiind atât de precis încât şi simpla lui ridicare la doar doi centimetri de pe suprafaţa pământului are efecte notabile, chiar şi această schimbare minusculă a gravităţii fiind simţită de el.
Ceasul cu stronţiu ar putea să îi ajute pe cercetători să creeze hărţi extrem de precise ale Pământului, acest concept fiind numit „geodezie relativistă”.
Sursă: The Verge