Cercetătorii japonezi le-au redat ”vederea” unor şobolani orbi

06 04. 2015, 12:20

Cercetătorii Hiroaki Norimoto şi Yuji Ikegaya de la Universitatea din Tokyo au folosit o proteză geomagnetică pentru a le reda unor şobolani vederea. Dispozitivul trimite informaţii legate de spaţiul înconjurător direct în creierul rozătoarelor.

Scopul cercetătorilor a fost de a restabili sensul orientării şobolanilor orbi prin stimularea cortexului vizual din creier. Pentru a reuşi acest lucru, ei au construit un senzor dintr-un compas digital conectat la un microsimulator cu doi electrozi.

Odată ce dispozitivul este conectat la cortexul vizual acesta detectează poziţia capului şi trimite semnale geomagnetice care îi spun şobolanului în ce parte este nordul sau sudul, spre exemplu.

Şoarecii orbi au fost învăţaţi cu ajutorul dispozitivului să caute mâncare în diferite labirinturi şi după doar câteva încercări animalele au învăţat să folosească informaţiile primite de la dispozitiv pentru a ieşi din labirint. Strategiile de navigare şi performanţa şoarecilor orbi au fost similare cu cele ale unor şoareci sănătoşi.

”Cel mai remarcabil lucru al acestui studiu este că arată potenţialul sau abilităţile latente ale creierului. Mai exact, am arătat că, la mamifere, creierul este flexibil chiar şi la maturitate – suficient încât să însuşească o experienţă nouă, care nu a fost moştenită, în sursele de informaţii preexistente”, a notat Ikegaya.

Dispozitivul le-ar putea reda sensul orientării şi oamenilor orbi.

”Se poate să nu îţi foloseşti pe deplin creierul. Această limitare nu este cauzată de o lipsă de efort, ci de slăbiciunile organelor senzoriale ale corpului. Adevărata lume senzorială trebuie să fie mult mai > decât ce experimentăm noi în prezent”, mai spune cercetătorul japonez.

Sursă: The Silver Ink