Americanii au găsit o posibilă soluţie pentru tratamentele anticancer personalizate
Experimentele lor, realizate în laboratorul subteran al universităţii americane, s-ar putea dovedi vitale în lupta împotriva cancerului. Alex Walsh, cercetătoare în biomedicină, a folosit un tip special de laser pentru a creşte în eprubete o serie de tumori, pe care ea le-a denumit „organoide”.
„Organoidele reprezintă mici părţi din tumorile pacienţilor, care au diametre cuprinse între 100 şi 300 de microni şi se dezvoltă în forme sferice”, a declarat cercetătoarea americană.
O mostră mică din aceste ţesuturi este plasată într-o eprubetă ce conţine colagen în formă de gel, care hrăneşte micile tumori, permiţând diverselor tipuri de celule ale acestora să se dezvolte, la fel cum se întâmplă în organismul uman. Organoidele primesc apoi anumite doze dintr-un cocktail de medicamente anticancer şi sunt plasate sub un microscop special, după care sunt bombardate cu raze laser. Razele laser sunt setate pe o frecvenţă care determină două enzime din acele celule să strălucească, devenind fluorescente.
Măsurarea variaţiilor de intensitate a acelei fluorescenţe îi ajută pe cercetători să interpreteze felul în care evoluează metabolismul celular. Alex Walsh spune că această metodă poate fi echivalată cu un biomarker rapid, ce oferă rezultate cu un grad ridicat de acurateţe în ceea ce priveşte reacţia organismului la medicamentele anticancer.
Metoda tumorilor cultivate în eprubete a avut succes în testele pe şoareci , iar Melissa Skala, profesor asistent de inginerie biomedicală la Universitatea Vanderbilt, spune că echipa sa lucrează în prezent la o serie de teste care sunt efectuate pe baza unor tumori obţinute din celule recoltate de la paciente diagnosticate cu cancer mamar.
Cercetătoarea americană spune că fiecare caz de cancer este unic, iar acesta este motivul pentru care tratamentele anticancer personalizate sunt esenţiale.
„Ideea de bază constă în faptul că trebuie să eliminăm acele medicamente care nu au rezultate şi, dacă este nevoie, să le înlocuim cu medicamente care sunt eficinte. Sperăm să alcătuim în curând primul inventar comun al medicamentelor care determină cel mai mic grad de toxicitate şi care reuşesc totuşi să genereze un tratament eficient”, a declarat Melissa Skala, care consideră că noua metodă ar putea să devină un element revoluţionar în tratamentul contra cancerului.
Cancerul mamar ocupă locul al doilea în topul celor mai letale tipuri de cancer în rândul femeilor din Statele Unite, potrivit American Cancer Society.
Posibilitatea de a personaliza un protocol medicamentos pentru pacienţii cu cancer, înainte ca aceştia să înceapă chimioterapia, ar putea ameliora semnificativ şansele unui tratament de succes.
Alături de testele realizate pe tumori mamare, Melissa Skala şi echipa ei au început, de asemenea, să testeze în laborator organoide derivate din celule recoltate de la pacienţi care suferă de cancer pancreatic. Dacă aceste teste vor avea succes, cercetătorii americani consideră că metoda lor ar putea deveni în următorii 5 – 10 ani o procedură standard utilizată în toate clinicile medicale din lume.
Sursă: Mediafax